Preşedintele UDMR Mureş, Kelema Atilla, a adus critici Ordonanţei 8/2013, care prevede măsuri fiscale fermierilor români, în cadrul întâlnirii grupurile UDMR din Senat şi Camera Deputaţilor cu premierul Victor Ponta şi Ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu.
„Declaraţie de război împotriva mediului rural”
„În faţa Primului Ministru am vorbit despre Ordonanţa 8/2013 care în concepţia mediului rural din România, nu doar din judeţul Mureş, este o declaraţie de război împotriva mediului rural din România. Primul ministru a dat în presă o declaraţie în care a spus că fiscalitatea va scădea în agricultură în perioada imediat următoare. Cu respect am atras atenţia premierului Ponta că a fost probabil dezinformat de cei care au pregătit acel discurs fiindcă nu a scăzut în agricultură fiscalitatea, ea a crescut şi am ajuns la această Ordonanţă 8, la nişte taxe care niciodată nu au existat până acum”, a precizat Kelemen Atilla.
„Am scutit boii şi am taxat pui”
Liderul UDMR a criticat modul discriminatoriu în care au fost trecute taxele în cadrul Ordonanţei. „În ţară domneşte o nebuloasă în ceea ce priveşte acestă Ordonanţă, nimeni nu ştie cu ce şi cât va fi taxat. Am atras atenţia că Ordonanţa are multe lacune şi am propus câteva măsuri, primite cu deschidere de cei doi. Din textul Ordonanţei se înţelege faptul că poţi să ai 2.000 de tăuraşi în gospodărie şi 5.000 de hectare de păşune şi nu plăteşti un leu. Tăuraşii, taurii, boii, au scăpat de aceste taxe, practic am scutit boii şi am taxat pui. Este destul de ciudat că cineva scapă de taxe dacă are sute de animale. În acestă Ordonanţă este o discriminare gravă a animalelor de sex feminin, care se taxează şi cele masculine nu se taxează”, a menţionat Kelemen.
“Gospodarul care mai are curaj şi poftă, să lucreze”
Deputatul UDMR a mai criticat taxarea triplă a celor care desfăşoară activitatea în a