Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Infracționalitatea sesizată, în scădere cu 3%

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 31 ianuarie 2013 ·

În anul 2012, la nivelul județului Mureș au fost sesizate 15.304 infracțiuni, cu 503 mai puține decât în 2011, ceea ce reprezintă o scădere de 3,18% a anunțat, ieri, chestorul Valentin Pescari, inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județeană Mureș, cu ocazia ședinței Colegiului Prefectural Mureș. “Cu toate greutățile întâmpinate, indicatorii de performanță realizați arată că situația operativă polițienească în județul Mureș este cunoscută și stăpânită, trendul descrescător al infracționalității început în cursul anului 2011 continuând conform așteptărilor și în anul 2012”, a subliniat chestor Valentin Pescari.

Prevenirea, esențială

În cea ce privește activitatea de prevenire, șeful Inspectoratului de Poliție Județeană Mureș a arătat că în 2012 polițiștii mureșeni s-au axat în principal pe prevenirea furturilor din auto și din locuințe și prevenirea delincvenței juvenile și victimizării minorilor. „Activitatea structurii de profil a avut în vedere atât direcțiile de acțiune stabilite la început de an, cât și evoluția situației operative, care a necesitat implementarea unor proiecte și campanii pe o anumită problematică. La acestea s-au adăugat activitățile dispuse în cadrul a 11 campanii naționale, precum și diverse activități de cercetare, adică sondaje de opinie. Atingerea obiectivelor propuse în cele 18 campanii și proiecte locale a avut la bază colaborarea cu structurile operative, parteneriatul concret cu alte structuri MAI, instituții, autorități, ONG-uri, chiar parteneri privați, precum și susținerea din partea mass media locală”, a precizat chestor Valentin Pescari.

Activități de impact

Printre proiectele și campaniile cu impact în care s-au implicat polițiștii mureșeni amintim campania de informare pentru prevenirea furturilor auto, proiectul „Asigură-ți o zi frumoasă!”, proiectul „Deschide-ți mintea, nu fi închis!”, Săptă

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum o ora
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 2 ore
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 7 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 7 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 6 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 7 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 12 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 6 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 8 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

20°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

22°
dum.

21°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/33°