Primul-ministru Victor Ponta s-a întâlnit ieri, la Viena, cu Werner Faymann, cancelarul austriac, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.
Primul-ministru şi-a exprimat în cadrul întrevederii interesul faţă de menţinerea la un nivel ridicat a interesului companiilor şi al băncilor austriece în economia românească şi a prezentat deciziile recente luate de Guvernul României în ceea ce priveşte reforma economică şi asigurarea unui mediu atractiv pentru investitorii străini.
Pe agendă au figurat şi teme de actualitate ale agendei europene, precum negocierile pentru noul cadru financiar multianual al UE 2014-2020 (MFF), guvernanţa economică şi extinderea spaţiului Schengen.
F. A. Primul-ministru Victor Ponta s-a întâlnit ieri, la Viena, cu Werner Faymann, cancelarul austriac, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

F. A.