Dănciulescu câştiga până în prezent 120.000 de euro pe stagiune, urmând ca de acum să primească 100.000
"Corbul" va ajunge cel mai în vârstă jucător în tricoul lui Dinamo, dar şi fotbalistul cu cele mai multe sezoane în Liga I, alături de Dobrin (21)
Nu mai e niciun secret pentru nimeni că şefii din "Ştefan cel Mare" caută tot felul de soluţii pentru a menţine clubul pe linia de plutire. Ultima dintre ele este micşorarea salariilor jucătorilor care câştigă peste 100.000 euro pe an, dar cu prelungirea contractelor, aşa cum s-a procedat şi cu Pulhac înainte de plecarea acestuia la Qabala.
Ca şi fundaşul stânga, veteranii "câinilor" au răspuns afirmativ. Primul, chiar Ionel Dănciulescu. Atacantul lui Dinamo, al cărui contract expira în această vară, a fost de acord să semneze o nouă înţelegere valabilă până în vara lui 2014, dar pe un salariu stagional cu aproximativ 20.000 euro mai mic, care va intra în vigoare încă din această lună.
"Dacă la vârsta mea mai pot întinde o mână clubului, o fac fără probleme. Nu am ţinut niciodată mai mult la beneficiul personal decât la cel al clubului", şi-a justificat "Corbul" decizia.
Îl va depăşi pe Alexandru Nicolae
În vară, când i-ar fi expirat actuala înţelegere, Ionel Dănciulescu ar fi devenit cel mai bătrân jucător de câmp care a jucat în tricoul lui Dinamo. La 36 de ani şi jumătate, acesta îl va depăşi cu trei luni pe Sandu Nicolae, retras în 1991. Odată cu noua înţelegere, atacantul va mai adăuga însă un an, care îl va urca pe primul loc şi în categoria "cele mai multe sezoane jucate în Liga I". Momentan, lider este regretatul Nicolae Dobrin, care a strâns 21 de stagiuni în campionatul României, dar "Corbul" o bifează deja pe-a 20-a, ceea ce înseamnă că 2013-2014 va fi sezonul în care va dobândi drept de coproprietate asupra recordului.
Gestul lui Dănciulescu a fost sau va fi urmat ş