Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Managerii de presă din Timişoara reacţionează la acuzaţiile Comisiei Europene privind mass-media

Publicat in Ziua de Vest, joi 31 ianuarie 2013 ·

Raportul Comisiei Europene cu privire la justiţia din ţara noastră pune la zid presa şi o acuză de hărţuire a magistraţilor de la Curtea Constituţională, Consiliul Superior al Magistraturii sau de la Înalta Curte de Justiţie. În concluzie, mass-media blochează mersul limpede al justiţiei. “Comisia a primit numeroase rapoarte privind actele de intimidare sau hărţuire comise împotriva unor persoane care lucrează în instituţii judiciare şi anticorupţie, inclusiv ameninţări cu un caracter personal împotriva judecătorilor şi a familiilor acestora, dar şi campanii mediatice de hărţuire... Au existat numeroase exemple de mijloace de informare în masă care au exercitat presiuni asupra sistemului judiciar”, se arată în raport.

Mass-media este bine intenţionată

“Nu cred că e bine să acceptăm formularea că presa hărţuieşte. Nu e vorba de presă, în general, ci de anumite trusturi, care au făcut referiri la anumiţi funcţionari ai statului de la Curtea Constituţională sau de la Înalta Curte.

Mass-media din ţara noastră este bine intenţionată. Nu aş lua-o aşa dramatic. Mă gândesc că nu ar trebui să dăm atât de multă atenţie unor fraze din acest raport al Comisiei Europene pe justiţia din România. Sunt multe alte probleme care trebuie rezolvate. Ei au făcut o afirmaţie cu privire la mass-media care ţine, de fapt, de politică, dar e o luptă politică şi în Parlamentul European şi atunci ei au adăugat această referire ce ţine de presa din ţara noastră”, a spus Stelu Iordache, directorul TV Europa Nova Timişoara.

Presa şi-a făcut datoria

“Justiţia s-a îmbunătăţit continuu în ultimii ani în ţara noastră, iar acest lucru se datorează şi mass-media, care a reflectat activitatea acestei instituţii fundamentale a statului. Per total, media trebuia să informeze cetăţeanul şi asta a făcut. În niciun caz nu putem spune că justiţia a mers uneori prost din cauza pr

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

După ce a fost dat afară intempestiv de Putin, fostul ministru rus al Transporturilor s-a sinucis

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, s-a împușcat mortal în locuința lui din Odintsovo, la scurt timp după ce a fost demis din funcție de către președintele Vladimir Putin, scrie luni publicația proguvernamentală Izvestia,

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 23 minute
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Press Alert acum 10 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°