Artă plastică
De două luni, gravura românească şi internaţională a invadat pereţii palatului Mogoşoaia. Închipuiri îndrăzneţe ori subliminale, închinate toate unui frumos neţărmurit, migrează, într-un cor polifonic, prin lucrări, dintr-o cameră în alta a castelului. Lucrările sunt făcute în toate meşteşugurile gravurii: de la serigrafii şi inkjeturi, până la aquaforte, xilogravuri şi litogravuri. Început în decembrie 2012, evenimentul de la Mogoşoaia face parte dintr-o manifestare bucureşteană mai amplă şi deja cu o prestigioasă tradiţie internaţională: Bienala Internaţională de Gravură Experimentală, ajunsă, prin osârdia tânărului ei director, Ciprian Ciuclea, la ediţia a V-a. Anul acesta, bienala a mai inclus o expoziţie internaţională, dar şi un palpitant show de print experimental, susţinut de românii Jan Eugen, Nicu Ilfoveanu şi Michele Bressan (evenimentul este încă în derulare la Atelier 030202, lângă Piaţa Unirii). Cât despre recitalul de gravură de la Mogoşoaia, i-am remarcat pe polonezul Ksawery Kalinski şi, nu întâmplător, pe românul Valeriu Şchiau. Alături, strălucesc alte trei expoziţii personale ale unor artişti români. Prima este a unui grafician mai tânăr, Vlad Nancă. Ceilalţi sunt două nume de forţă ale artei noastre: Christian Paraschiv şi Ion Grigorescu. Şi dacă strălucirea Giganţilor lui Paraschiv mi-a întărit bucuria reîntâlnirii cu opera lui, litogravurile lui Ion Grigorescu m-au luat complet prin surprindere. Poate şi pentru că, deşi făcute la începutul anilor '70, n-au fost expuse în România. Am stat apoi de vorbă cu artistul. Mai întâi, m-a iniţiat cu pasiune, cu vorba lui concentrată şi domoală, în arta complicată şi dură a litografiei. Apoi, Ion Grigorescu mi-a vorbit despre arta lui şi despre "Generaţia dispărută".
Ion Grigorescu
"Eu aştept, nu mă silesc să fac artă"
- Domnul
