Lanţul audierilor în dosarul angajărilor de la spital, pentru care s-au luat sume mari de bani a continuat şi ieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Cele două angajate reţinute în acelaşi dosar au fost eliberate cu condiţia de a nu părăsi ţara în următoarele zile, iar directorul de la Resurse Umane a ajuns în arest pentru următoarele 24 de ore.
Cele două angajate ale spitalului reţinute pentru 24 de ore sub acuzaţii de trafic de influenţă, mărturie mincinoasă, dar şi luare de mită au fost puse pe liber de către procurorul care le anchetează. Înainte de a afla că sunt libere, cele două au fost aduse din nou la Parchet pentru declaraţii. După audierile care au durat mai bine de o oră, procurorul de caz a dispus punerea în libertate a celor două angajate, Daniela Samoilă şi Mariana Văcăroiu, cercetările în acest caz fiind continuate cu acestea în stare de libertate. Totuşi procurorul a impus măsura obligării celor două învinuite de a nu părăsi ţara. Cele două angajate ale spitalului au recunoscut anchetatorilor că fie au dat, fie au luat bani, dar că banii respectivi ar fi ajuns la altă persoană, în speţă directorul de la Resurse Umane, Nadia Olăroiu, cea care a fost reţinută ieri sub alte acuzaţii destul de serioase. Cu subsemnatul a dat din nou şi asistenta şefă de la Secţia Reanimare care a fost reţinută sub acuzaţia de trafic de influenţă şi luare de mită. Femeia a cooperat cu anchetatorii şi şi-a recunoscut faptele. Cel puţin aşa susţine procurorul de caz, care desfăşoară ancheta.
Directorul Olariu, 24 de ore în arest
O altă piesă importantă în dosar a ajuns la Parchet, însoţită de avocat, dar a plecat cu cătuşe la mâini. Este vorba despre Nadia Olariu, directorul de la Resurse Umane, asupra căreia planează o serie de acuzaţii grave. Anchetatorii au bănuiala că banii colectaţi pentru angajări ajungeau la directorul menţionat, care dirija