Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbarea "Prima Casă" în "Noua Casă" a dublat numărul locuinţelor vechi scoase la vânzare

Publicat in Gandul, joi 31 ianuarie 2013 ·

Proprietarii din Bucureşti s-au grăbit să scoată la vânzare apartamentele vechi, în urma anunţului că programul "Prima Casă" s-ar putea adresa doar segmentului de locuinţe noi, astfel oferta de astfel de proprietăţi este dublă faţă de luna decembrie a anului trecut, potrivit Anunţuriparticulari.ro, scrie Mediafax.

"Proprietarii apartamentelor vechi din Capitală par să fi reacţionat imediat la anunţarea programului «Noua Casă»: de teamă să nu rămână cu locuinţele nevândute o dată cu intrarea în vigoare a viitorului program guvernamental, cei care deţin apartamente vechi au umplut în ianuarie piaţa de oferte. În prima lună a lui 2013, oferta de apartamente vechi scoase pentru prima oară la vânzare este cu 12% mai bogată faţă de începutul lui 2012 şi depăşeşte de peste două ori oferta din decembrie 2012", se arată într-un comunicat al site-ului.

Astfel, numărul apartamentelor vechi scoase la vânzare la început de an au totalizat peste 2.050 de oferte noi, ajungând astfel la un nivel similar aceleiaşi perioade din 2007 şi cu 12-15% mai ridicat decât în 2011-2012.

Cele mai multe apartamente apărute nou pe piaţă au două camere, respectiv 845 de oferte, cel mai ridicat nivel pentru această perioadă din 2008 încoace. Comparativ cu ianuarie 2012, oferta este cu 10% mai mare şi cu 29% faţă de ianuarie 2010, de exemplu.

Oferta pe segmentul unităţilor de 3 camere s-a îmbogăţit la început de an cu 626 de apartamente scoase pentru prima oară la vânzare, un portofoliu cu 23% mai mare faţă de luna ianuarie a anului trecut, dar şi dublu comparativ cu luna decembrie 2012. În cazul garsonierelor, proprietarii au scos la vânzare la început de 2013 aproape 400 de unităţi, o ofertă mai bogată cu 20 de unităţi decât în ianuarie 2012 şi cu peste 200 mai multe în comparaţie cu decembrie.

Statisticile indică o apreciere a ofertei inclusiv pe segmentul unită

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen, despre Schengen: Salut rezultatele pozitive ale discuţiilor informale de azi

Mediafax acum 34 minute
„Bulgaria şi România aparţin în întregime spaţiului Schengen. Eliminarea controalelor la frontierele terestre este ultimul obstacol. Salut rezultatele pozitive ale discuţiilor informale de astăzi de la Budapesta”, a scris vineri pe platforma X Ursul

Ciolacu a discutat cu Viktor Orban România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum 27 minute
Începând cu data de 1 ianuarie, România și Ungaria vor intra împreună în spațiul Schengen, începând cu prima zi a anului viitor. Din 31 martie, România și Bulgaria au intrat în spațiul Schengen doar cu frontierele aeriene și maritime. De la 1 ianuar

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 2 ore
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Românii nu mai au nevoie de viză pentru a călători în China

Wall-Street.ro acum o ora
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beiji

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 2 ore
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum o ora
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum 2 ore
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum o ora
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Vreme severă în România: cod roșu de viscol în mai multe județe. Cum arată lista

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme severă, valabile în peste jumătate din ţară, până sâmbătă seara. Potrivit meteorologilor, pe parcursul acestei zile, între

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 3 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/4°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°