În judeţ s-au comis anul trecut mai multe infracţiuni comparativ cu 2011. Potrivit bilanţului Inspectoratului Judeţean de Poliţie, citit în prezenţa prefectului Costică Macaleţi, numărul furturilor a crescut cel mai mult, respectiv cu 10%, de la 2.259 de cazuri în 2011 la 2.487 în cursul anului trecut şi s-a ajuns la un nivel al criminalităţii de 556,2 infracţiuni la 100.000 de locuitori. Judeţul se clasează din acest punct de vedere pe locul 20 în ţară. Infracţiunile contra persoanei au crescut cu 3,23%, de la 1.235 în 2011 la 1.275 în 2012, ceea ce a făcut ca judeţul să se situeze pe locul doi pe ţară, cu 285,17 infracţiuni la 100.000 de locuitori. La infracţiunile contra patrimoniului s-a înregistrat o creştere de la 2.944 de cazuri în 2011 la 3.149 cazuri în 2012, volumul criminalităţii fiind de 704,3 infracţiuni la 100.000 de locuitori, determinând poziţionarea judeţului pe locul 23. O scădere considerabilă este evidenţiată la infracţiunile de natură economico-financiară, ce a prezentat o scădere cu 44,73% faţă de anul precedent. Astfel s-a ajuns la un volum al criminalităţii de 140,9 infracţiuni la 100.000 de locuitori, ce situează judeţul pe penultimul loc din ţară. Cât priveşte infracţionalitatea gravă, s-au constatat 71 de infracţiuni, ponderea cea mai mare fiind deţinută de vătămări corporale grave, 43,66%, şi violuri, cu 30,9%.
În judeţ s-au comis anul trecut mai multe infracţiuni comparativ cu 2011. Potrivit bilanţului Inspectoratului Judeţean de Poliţie, citit în prezenţa prefectului Costică Macaleţi, numărul furturilor a crescut cel mai mult, respectiv cu 10%, de la 2.259 de cazuri în 2011 la 2.487 în cursul anului trecut şi s-a ajuns la un nivel al criminalităţii de 556,2 infracţiuni la 100.000 de locuitori. Judeţul se clasează din acest punct de vedere pe locul 20 în ţară. Infracţiunile contra persoanei au crescut cu 3,23%, de la 1.235