Acordurile cu Fondul Monetar Internaţional ne-au ajutat să redresăm indicatorii macroeconomici, ne-au înlesnit reechilibrarea bugetului şi ne-au asigurat finanţarea într-o perioadă de restrişte. Pentru România nu au fost, aşadar, tocmai rele... Pentru băncile pe care le căuta moartea - şi pe aici pe la noi, şi pe la ele pe acasă - au fost însă apă vie!

Cu cât ne îndepărtăm de momentul contractării primului împrumut de la FMI din 2009, cu cât ni se lărgesc perspectivele, cu cât urmărim traseul banilor, cu cât tragem linie pentru a-i vedea rezultatul, cu atât ne apare mai clar că acordurile cu instituţiile financiare internaţionale au fost semnate în primul rând în folosul băncilor cu capital străin de la noi.

Citiți și PostScriptum la ”povestea ciudată” pe care nu a auzit-o FMI Vocile care au spus-o dintru început nu au fost chiar izolate, formulările au fost făcute răspicat, iar argumentaţiile coerent construite. Succesiunea faptelor, dar şi cifrele ne spun iarăşi multe. Nu a fost beneficiar mai mare al celor 20 de miliarde de euro împrumutaţi în numele contribuabilului român decât capitalul bancar occidental.

Este povestea spusă şi respusă de aproape patru ani, dar pe care şeful noii misiuni a FMI în România, Erik de Vrijer, nu a auzit-o. Marţi, la conferinţa de presă a delegaţiei Fondului l-am întrebat pe domnul de Vrijer dacă are cunoştinţă de aceste obiecţii venite deopotrivă de la analişti independenţi, din mediul academic, de la foşti jurnalişti, de la analişti din zona bancară şi de la foşti oficiali ai statului şi i-am solicitat un comentariu pe marginea acestei teze.

În rezumat, argumentaţia amintită porneşte de la ideea că împrumutul de 20 miliarde euro contractat în 2009 de la FMI şi Comisia Europeană era supradimensionat, el neexprimând o nevoie reală a României ca stat. Acest lucru s-a văzut din faptul că cea mai mare part