IAŞI. Consilierii locali au aprobat astăzi majorarea tarifelor de salubrizare a oraşului.
În nota de fundamentare a acestei decizii se arată că societatea de salubrizare a Iaşului înregistrează o creştere a cheltuielilor cu 14 la sută, la care au făcut o ajustare cu 12 la sută, ceea ce înseamnă o creştere a tarifului către populaţie de 0,95 de bani.
”A fost o ajustare a tarifului pentru că sunt influenţe foarte mari cu piesele de schimb, materialele care au crescut ca şi valoare, cu combustibilul şi forţa de muncă. Important este că rămânem unul dintre oraşele cu cele mai mici tarife din ţară pentru salubritate, 7,20 lei faţă de 9,68 cât are Timişoara, 9,50 lei Bucureştiul sau 9 lei Giurgiu. Între oraşele mari avem un tarif foarte bun Salubritatea trebuie ajutată să meargă mai departe pentru că are costuri care nu ţin de ei ci de ceilalţi furnizori de echipamente şi de materiale”, a declarat primarul Gheorghe Nichita.