Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Bănicioiu şi deputatul Bogdan Diaconu i-au îmbrăcat pe boxerii lui Doroftei

Publicat in Libertatea, joi 31 ianuarie 2013 ·

Leonard Doroftei a fost miercuri la munte pentru a urmări activitatea loturilor naţionale ale României, dar şi pentru a-i "îmbrăca" pe seniori cu treninguri. Leonard Doroftei a fost miercuri la munte pentru a urmări activitatea loturilor naţionale ale României, dar şi pentru a-i "îmbrăca" pe seniori cu treninguri.

Prima oprire a echipei conduse de Leonard Doroftei a fost la Forban, unde Adrian Lăcătuş, antrenorul şi "sufletul" boxului feminin, împreună cu soţia sa, Mihaela, pregătesc echipa României, relatează Prosport.

"La fete am venit pentru a doua oară, dorind să le transmit mesajul că sunt aproape de ele şi am grijă să nu le lipsească nimic", a declarat Leonard.

Apoi, preşedintele s-a deplasat la Piatra Arsă, echipa lui fiind nevoită să facă un adevărat tur de forţă prin zăpadă între Cota 2000 şi Piatra Arsă pentru a ajunge la sportivii pregătiţi de Marian Simion şi de Valentin Vrânceanu. Doroftei le-a adus sportivilor treningurile cumpărate de deputatul Bogdan Diaconu.

"Băieţii sunt acum îmbrăcaţi la fel. Au treninguri noi şi ţin să mulţumesc preşedintelui şi lui Bogdan Diaconu. Ştim că nu este o perioadă uşoară pentru boxul românesc, din punct de vedere financiar, însă băieţii au apreciat că Leonard este lânga ei şi că le-a arătat în sală unele mişcări de box. Avem un lot tânăr, poate cel mai tânăr din istorie, cu care am plecat la drum şi vrem să facem performanţă. Cu răbdare şi susţinere putem să ne atingem obiectivul", a declarat Marian Simon, fostul campion mondial şi actualul coordonator al lotului de seniori.

La rândul său, Leonard a ţinut să spună că a preluat o federaţie plină de datorii, cu conturile blocate, însă nu stă cu mâinile în sân şi va aduce lângă box sponsori şi oameni care vor să ajute echipele naţionale ale României.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 18 minute
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Cutremur în România. Seismul a avut loc în miez de noapte

Capital acum o ora
A fost cutremur în România. Seismul a avut magnitudinea 3,7 și a fost localizat în judeţul Buzău, la ora locală 1:27. De la începutul lunii mai, au fost 28 de cutremure în România.

Atenționare de călătorie în Franța. Grevă a controlorilor de trafic aerian

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul controlorilor de trafic aerian UNSA-ICNA din Republica Franceză a lansat un apel la grevă pentr

Israelul a bombardat Fâșia Gaza și Rafah a doua zi după ce Curtea Internațională de Justiție a ordonat încetarea ofensivei

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, 25 mai, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a

Lloyd Austin se va întâlni cu omologul său chinez după tensiunile legate de Taiwan

News.ro acum 4 ore
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, se va întâlni săptămâna viitoare cu omologul său chinez Dong Jun, a anunţat vineri, Pentagonul, în contextul în care Beijingul a întreprins manevre militare majore în jurul Taiwanulu Insula, a cărei suv

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 25 mai 2024, la Constanța

Ziua Constanta acum 12 ore
Mâine, 25 mai 2024, la Constanța, temperaturile vor atinge aproximativ 19°C, cu un procentaj scăzut de precipitații de doar 0%. Umiditatea se va situa la 66%, iar vântul va sufla cu o viteză de 29 km/h. Cerul va fi predominant înnorat. În ciuda cond

Peste 300 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum 4 ore
Peste 300 de persoane au murit după o alunecare de teren în satul Kaokalam, în nordul statului Papua Noua Guinee, a anunţat, sâmbătă, presa locală, citată de Reuters. Cotidianul Post Courier din Papua Noua Guinee l-a citat pe deputatul Aimos Akem, c

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 11 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 10 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 12 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Vremea

București
acum

23°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°