Adică s-a stabilit că-i musai medierea înaintea procesului. La prima vedere pare ok, suntem în Europa, naţia cu cele mai multe înfăţişări la tribunal – unul din şapte români e implicat într-un fel sau altul.

La a doua vedere rămâi perplex: în loc să fie selectate speţele, s-au pus la grămadă: deci şi violatorul şi victima violului musai să aştepte pe coridor. Şi mediatorul o să-i aştepte pe amândoi şi-o să încerce oare ce?: să-i explice violatei că violatorul merită o şansă?

Deja, unele organizaţii pentru drepturile femeilor (pfuaaai, cum sună!...) au anunţat demonstraţii în Bucureşti şi Timişoara – reclamă, pe bună dreptate, atentatul la demnitate. În replică, Madam Pivniceru şi-a scos la interval pe purtătoarea de cuvânt să liniştească apele: adică nu-i chiar aşaaa...: „Ceea ce este obligată persoana vătămată este să recurgă la sedinţa de informare în care are posibilitatea să afle dacă doreşte şi o altă acţiune decât cea a instanţei şi Parchetului pentru a obţine soluţia pe care o doreşte”, zice doamna de la Ministerul Justiţiei.

Şi brusc: e mediere sau informare? Adică bruta violează şi victima merge la mediator să se sfătuiască: „oare câţi bani să-i iau? Cu cât îmi reperez onoarea?”.

De fapt au copiat pe negândite tot felul de chestii din normativele europene – aşa au făcut cu TVA-ul şi l-au dus pe cele mai înalte culmi. Apoi s-au speriat că românul simplu ar putea trăi mai bine şi i-au tras taxă auto şi alte tot felul.

Nu cred că am prins, în timpul vieţii mele, vreun politician care înainte de bunăstarea statului, la omul simplu să se fi gândit. Au intrat toţi la putere cu ranchiună parcă, înspăimântaţi că prosperi fiind, românii nu i-ar mai băga în seamă.

Au guvernat chiuind de bucurie că au moştenit unii de la alţii un popor vasal.

Cu medierea asta se întâmplă la fel: unul n-a venit să explice de ce, cum, unde, cine. Unul m