Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alternativă la bone: Peste 50 de locuri libere la creşele din Sectorul 1

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 31 ianuarie 2013 ·

Bucureștenii care au copii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 3 ani pot opta pentru creșele din Sectorul 1, au explicat reprezentanții primăriei conduse de Andrei Chiliman. Sursa: Marius Nica

Clădiri moderne și sigure, dotate cu locuri de joacă, dormitoare curate și generoase ca spațiu, dar mai ales un personal didactic profesionist.

În prezent mai sunt 53 de locuri libere în creşele din această zonă administrativă: 45 de locuri la Creşa Sf. Andrei din zona Giuleşti şi 8 locuri la noua creşă din Bulevardul Mareşal Averescu nr. 17 (unde se află şi sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1).

Noua creşă are 30 de locuri şi este rezultatul proiectului cu finanţare europeană “Centrul Româno-Danez de Educaţie Integrată”.

“În Sectorul 1 există cel mai dinamic şi productiv segment social din România. Prin inaugurarea acestei noi creşe, dotată după toate standardele europene în domeniu, proaspeții părinţi bucureșteni primesc un sprijin real pentru creșterea și educația copiilor lor, în condiții de siguranță”, afirmă Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Prin deschiderea acestei creșe noi, autoritatea locală a Sectorului 1 crește la peste 500 de locuri capacitatea de îngrijire a copiilor cu vârste de până la 3 ani. Cele 30 de locuri de la noua creşă se adaugă celor 180 de locuri de la creşa de pe strada Vrancei, celor 200 de locuri de la Creşa Jiului (Str. Pajurei) și celor 120 de locuri de la Creșa Sf. Andrei (Giulești).

Copiii vor sta la creșă de luni până vineri, în intervalul orar 06.00-18.00, taxa pentru cazurile care nu sunt sociale fiind stabilită la 11 lei/zi, reprezentând contravaloarea hranei. Înscrierile la creșă se pot face la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, din Bulevardul Mareșal Al. Averescu nr. 17, tel: 021/223.41.95.

Pentru înscrierea copiilor

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 9 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 8 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°