Un bărbat în vârstă de 51 de ani din satul Moara Nica a fost trimis ieri în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, fiind acuzat că a cumpărat voturi pentru a fi ales pe lista consilierilor locali ai Primăriei Moara.
Respectivul se numeşte Constantin Găitan şi a fost consilier local PDL în mandatul 2008-2012.
În vara anului trecut a candidat ca independent, iar potrivit anchetatorilor, inculpatul a dat câte 100 de lei mai multor cetăţeni din comună pentru a-l vota pe el şi pe un alt independent care candida pentru funcţia de primar la Moara.
În faţa anchetatorilor, Constantin Găitan a negat acuzaţiile şi a susţinut că totul ar fi o înscenare pusă la cale de actualul primar, pe care l-a acuzat de altfel de şantaj.
Filmat în timp ce le dădea bani alegătorilor
Potrivit actului de sesizare a instanței de judecată, scena în care candidatul Constantin Găitan oferă bani alegătorilor a fost înregistrată video de unul dintre cetăţenii ale căror voturi a intenţionat să le cumpere.
Faptele s-au petrecut pe data de 6 iunie 2012, cu patru zile înaintea alegerilor locale.
Constantin Găitan a stabilit telefonic cu mai mulți săteni să se întâlnească la locuința unuia dintre ei.
Aici, le-a dat la trei săteni câte 100 de lei, iar unuia 300 de lei, acesta din urmă primind bani şi în contul celor doi copii ai săi majori.
În schimb, le-a cerut candidatul, trebuiau să voteze cu el, indicându-le şi să voteze pentru funcţia de primar pe un alt candidat independent.
Ce nu a ştiut Constantin Găitan a fost faptul că întreaga scenă a fost filmată cu o cameră de luat vederi ascunsă într-un colţ al camerei.
Înregistrarea, care are aproximativ 17 minute, a fost dată poliţiei, candidatul alegându-se cu dosar penal.
Varianta fostului consilier local: „Șantajat de primar”
Audiat de procuro