E de-ajuns să îţi zâmbească cu ochii aceia mari şi albaştri şi să simţi cât de mare poate fi dragostea mamei pentru el. Cezar Ionuţ abia ce a împlinit un an şi o lună. Abia ce a învăţat să spună ”mama” şi ”tata”. Abia ce a început să îl cunoască pe Mickey Mouse sau pe răţoiul Donald. S-a întâmplat într-o zi, în urmă cu vreo 3 luni, ca zâmbetul copilului să-i îngheţe pe buze, privirea să-i fie pierdută, iar transpiraţia să înceapă să-i curgă şiroaie pe chipul lui de îngeraş. ”Am crezut iniţial că ar fi de la dinţi. El nu este un copil plângăcios, dar începuseră să fie dăţi în care avea un plâns atât de puternic, că simţeai că se sfârşeşte lumea. Aproape isteric. Şi orice aş fi făcut nu puteam să-l liniştesc. În cele din urmă adormea. Episoadele acestea se puteau repeta şi de câteva ori pe zi sau o dată la două săptămâni. Nu ştiam când o să reapară. Cert era că ne aşteptam din clipă în clipă. Mereu stam cu inima cât puricele”, povesteşte Roxana Ghebos, mama copilului. Au mers de urgenţă la medicul de familie. ”Nici un motiv de îngrijorare”. Acesta a fost răspunsul doctorului. ”Apariţia dinţilor este un proces foarte dureros, iar fiecare copil se manifestă altfel”.

Părinţii lui Cezar au încercat să se liniştească. Momentele în care băiatul rămânea cu privirea fixă într-un punct, nemişcat, nu au încetat să apară. Într-o sâmbătă însă, bunica a constatat fără tăgadă că se întâmpla ceva cu cel mic. Abia ce ieşise cu el la plimbare, în cărucior, când capul copilului a rămas înţepenit într-o parte, iar mâinile începuseră să-i tremure. ”Am mers de urgenţă la Spitalul Marie-Curie din Bucuresşti. Personalul medical a fost foarte prompt. Medicul care ne-a luat în primire l-a suspus imediat investigaţiilor. 11 zile am stat internaţi. Cu fiecare analiză efectuată, diagnosticul se schimba. Abia RMN-ul a scos la iveală că băiatul meu avea o malformaţie a vaselor de sânge d