Împărţirea portofoliilor ministeriale şi stabilirea competenţelor fiecărui înalt funcţionar din ca­binetul lui Victor Ponta indică faptul că actuala coaliţie de gu­vernare nu este nici pe departe o unitate mono­litică, aşa cum o prezintă liderii săi.

Primul ministru a încercat, de­sigur, să mulţumească pe toată lumea, dar punga cu bani nu este suficient de mare pentru câte interese sunt. Di­vi­zarea ministerelor, cu consecinţa creş­terii mascate a birocraţiei administrative, trebuia să satisfacă cerinţele cli­enţilor partidelor componente şi, con­comitent, să asigure unitatea lor, datorită interde­pendenţei în "administrarea" fondurilor. Numai că, obişnuiţi cu puterea absolută pe "moşiile" lor, dem­nitarii unora din partidele USL sunt obligaţi să constate că, dintre ei, "unii sunt mai egali decât alţii". Lider al PSD, Vic­tor Ponta nu putea să-şi permită, în ciuda nemul­ţumirilor inevitabile, pierderea controlului asu­pra unor segmente esenţiale ale economiei, fără a risca o revoltă a "baronilor" săi. PSD-ul este, totuşi, partidul cel mai mare şi mai bine organizat din USL, postul de premier re­venindu-i lui Ponta tocmai pentru că PSD este prima forţă politică a ţării. O cedare în faţa aş­teptărilor celor­lalţi parteneri PNL ar însemna reducerea masivă a capacităţii de satisfacere a intereselor mem­brilor săi. Şi uite aşa, ajunsă la putere, coaliţia "trium­fătoare" la ultimele ale­geri a devenit, aparent brusc, foarte fragilă. Premierul este foarte con­ştient de situaţie. Pe de o parte, nemul­ţu­mirile libe­ra­lilor se ac­cen­tuează, pe de alta, posibilităţile economiei de a le împlini aspiraţiile sunt tot mai reduse. Efectele crizei persistă şi guvernul nu-şi poate onora decât parţial pro­misiunile faţă de cetăţeni. Ponta a ales în tratarea eco­no­miei soluţia socialistă a creşterii ta­xelor şi impo­zitelor, pentru a putea, nu doar să "reîntre­gească" sa