Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Retailerul online Amazon, o promisiune pentru următorii 3.000 de ani

Publicat in Curierul, joi 31 ianuarie 2013 ·

Compania de vânzări prin internet Amazon (AMZN) a anunţat marţi că a obţinut în ultimul trimestru al anului trecut venituri de 21,3 miliarde dolari, în creştere cu 22% faţă de intervalul corespondent din 2011 după cheltuielile record realizate de americani de Sărbătorile de iarnă, informează Bloomberg. Cu toate acestea, societatea a ratat cu un miliard de dolari ţinta încasărilor de 22,2 miliarde bugetată pentru perioada menţionată. De asemenea, Amazon a revizuit în scădere proiecţia de venituri pentru trimestrul în curs la 15-16 miliarde dolari, de la 16,5 miliarde dolari, prevăzută iniţial. Estimările greşite ale conducerii retailerului online au fost amendate de piaţă, acţiunile AMZN depreciindu-se marţi cu 5,68%, pe piaţa NASDAQ unde societatea este listată.

Totuşi, chiar şi la preţul închiderii de marţi, de 260,35 dolari/acţiune, echivalent pentru o capitalizare bursieră de 117,93 miliarde dolari, acţiunea Amazon este foarte scumpă. Practic, societatea ar trebui să îşi însutească profitul net pentru a reveni la parametrii fundamentali recunoscuţi tradiţional de piaţă. La cotaţia afişată, compania are un indicator preţ pe câştiguri de 3.099,40, indicat de portalul Yahoo Finance, ceea ce înseamnă că investitorii care cumpără acum, în cazul în care compania rămâne în aceiaşi parametri de profitabilitate, ar avea nevoie de 3.100 de ani pentru recuperarea din dividende a plasamentului.

Deşi sectorul tehnologic a captat în ultimii doi ani imaginaţia şi atenţia investitorilor, fiind tractat de câştigurile excepţionale ale Apple Inc., totuşi sunt numeroase companii care nu îşi justifică aparent evaluările de piaţă. Astfel, acţiunile Facebook (FB) au un indicator PER de 159, în timp ce la reţeaua cu profil profesional LinkedIn (LNKD) investiţia poate fi dublată abia în 800 de ani, dacă nu recuperează semnificativ la capitolul profitabilitate. Pe lâng aceşt

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 40 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum o ora
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 59 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 3 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 5 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 6 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°