Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creşteri spectaculoase pe piaţa tabletelor: Peste 50 de milioane de unităţi vândute în trimestrul patru. Ce companie e lider

Publicat in Mediafax, joi 31 ianuarie 2013 ·

Piaţa tabletelor a crescut cu 75,3% în trimestrul al patrulea al anului trecut faţă de aceeaşi perioadă din 2011, la 52,5 milioane de unităţi vândute la nivel mondial, iPad continuând să domine deşi a piedut din cota de piaţă în favoarea Samsung şi Asus, potrivit datelor IDC.

Creşterea puternică a pieţei, la vânzări record, a fost determinată de scăderea preţului mediu al tabletelor, apariţia unei game largi de produse şi de întărirea consumului în perioada sărbătorilor de iarnă, notează compania de cercetare International Data Corporation (IDC).

Vânzările de tablete la nivel mondial au urcat cu 75,3% de la nivelul de 29,9 milioane unităţi din ultimele trei luni ale lui 2011, respectiv cu 74,3% comparativ cu volumul de 30,1 milioane din trimestrul al treilea al anului trecut.

"Ne aşteptam la un trimestru solid, iar piaţa nu a dezamăgit. Lansările de produse de la cele mai importante companii şi apariţia Microsoft pe piaţă au generat creşterea interesului consumatorilor pentru tablete şi livrări foarte solide în timpul sezonului de sărbători. Cifrele record contrastează cu piaţa PC-urilor, care a înregistrat o scădere în acest trimestru pentru prima dată în ultimii 5 ani", comentează Tom Mainelli, director de cercetare în cadrul IDC.

Apple s-a menţinut lider de piaţă în perioada analizată, cu vânzări de 22,9 milioane de tablete iPad, în urcare cu 48% de la nivelul de 15,1 milioane unităţi din aceeaşi perioadă a anului anterior. Pe de altă parte, cota de piaţă a Apple a scăzut de la 51,7% la 43,6%.

Locul al doilea revine Samsung Electronics, cu vânzări de peste 3 ori mai mari, de la 2,2 milioane la 7,9 milioane de unităţi, cu o cotă de piaţă de 15,1%, dublă faţă de nivelul de 7,3% din ultimele 3 luni ale lui 2011.

Pe poziţia a treia se regăseşte Amazon.com, care a reuşit să vândă 6 milioane de tablete Kindle în ultimul trimestru

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°