Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei filme de Oscar au premiera weekendul acesta în cinematografele clujene

Publicat in Ziua de Cluj, joi 31 ianuarie 2013 ·

"Lincoln" are cele mai multe şanse la Oscar, urmat de "Silver Linings Playbook" şi "Amour" .

Lincoln

Nominalizat la 12 premii Oscar, cu Daniel Day-Lewis în rolul titular, filmul este surprinde ultimele luni din viaţa lui Lincoln, abolirea sclaviei şi uniunea statelor americane, având ca sursă de inspiraţie cartea scrisă de Doris Kearns Goodwin. Al saisprezecelea preşedinte al Statelor Unite ale Americii va conduce Nordul spre o mare victorie împotriva Sudului, în timpul Războiului Civil American (1861-1865). n

Rulează la Odeon Cineplex, Cinema City şi Cinema Florin Piersic

Silver Linings Playbook

Nominalizat la 8 premii Oscar, "Silver Linings Playbook" tratează un subiect delicat, într-un ton comic, redat foarte bine de protagoniştii Bradley Cooper şi Jennifer Lawrence. Pat este un fost profesor de liceu, care a petrecut 4 ani într-o clinică destinată tratării bolilor nervoase după ce a fost înşelat şi părăsit de soţia lui Nikki. Mutându-se sub acelaşi acoperiş cu părinţii lui după ce este externat, Pat are impresia falsă că nu a lipsit de acasă mai mult de câteva luni şi este obsedat de ideea de a o recuceri pe Nikki. Situaţia se schimbă atunci când Pat o cunoaşte pe Tiffany, o tânără văduvă care a suferit o depresie severă după moartea soţului şi a fost concediată după ce s-a culcat cu toţi colegii de serviciu. Afecţiunile mintale cu care se confruntă amândoi îi apropie foarte mult. Tiffany se oferă să fie liantul dintre Pat şi Nikki, cu condiţia ca bărbatul să se înscrie împreună cu ea la o competiţie anuală de dans pentru pacienţi depresivi. n

Rulează la Odeon Cineplex şi Cinema City

Amour

Nominalizat atât la Oscarul pentru cel mai bun film, cât şi la Oscarul pentru cel mai bun film străin, filmul "Amour" regizat de austriacul Michael Haneke surpinde povestea de dragoste dinte Georges şi Annes, doi oameni de peste 80

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum o ora
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 26 minute
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum o ora
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

BNS anunță „proteste împotriva austerității”: „Nu acceptăm ca salariații, din public și privat, să plătească din nou prețul incompetenței și risipei”

HotNews acum 27 minute
Blocul Național Sindical a anunțat că marți „s-a reunit în format hibrid și a adoptat un plan de acțiune ferm ca reacție la angajarea răspunderii Guvernului României pe primul pachet de măsuri de austeritate și la anunțul Cabinetului Bolojan privind

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 2 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°