Avea ceea ce prea mulţi tineri români îşi doresc cu ardoare: o carieră de succes şi o slujbă bine plătită, pe viaţă, în vestul Europei.
Dar Răzvan Popovici a decis să părăsească postul de violist în cadrul Orchestrei de cameră din München şi s-a întors după 15 ani în România, pentru a o lua de la zero şi a pune bazele unui festival de muzică de cameră. O idee nebunească pe atunci, însă după şapte ediţii, "SoNoRo" a devenit unul dintre cele mai în vogă festivaluri muzicale din ţară şi, prin popasurile sale internaţionale, face o reclamă de calitate României.
"Eram la vârsta la care simţi că vrei să faci ceva marcant, ai energia şi experienţa necesară, ştii ce-ţi poate pielea. Aveam o slujbă fixă, dar îmi doream mult mai mult, voiam să mişc lucrurile, să las ceva important în urmă, şi faptul că am reuşit este satisfacţia maximă pentru mine".
"Un om care merge cu o vioară în mână pe stradă trebuie să păşească mândru"
Răzvan s-a născut la Bucureşti, într-o familie cât se poate de muzicală, cu ambii părinţi profesori la Liceul "George Enescu".
"Sora mea, cu un an mai mică, Miruna, a studiat la Academia de film, acum scrie şi predă lecţii particulare de muzică în Berlin, iar eu, până la 17 ani, nu ştiam sigur dacă voi deveni muzician profesionist sau medic. Aveam mulţi medici în familie, dar aversiunea mea faţă de sânge şi-a spus cuvântul. Am început de mic cu pianul, apoi cu vioara, însă nu am fost un copil care studiază toată ziua şi trage cu ochiul la cei ce joacă fotbal afară. Eu eram dintre cei ce alergau după minge. Părinţii nu ne-au forţat, aşa cum o fac mulţi alţii, să devenim muzicieni, ne-au îndrumat într-un mod discret. De altfel, nici nu ne-au dat la liceul de muzică, tocmai pentru a ne lărgi orizontul. Dacă aş fi rămas la pian sau vioară, n-aş fi putut recupera, n-aş fi putut face performanţă, însă la violă
