Potrivit unui comunicat de presă emis de conducerea CE Oltenia, singura problemă rămasă în divergență este cea referitoare la zilele de concediu de odihnă suplimentar, pentru anul 2012. CE Oltenia a plătit un număr de 129.323 de zile de concediu de odihnă suplimentar pentru condiţii de muncă speciale, deosebite, grele, vătămătoare și periculoase, cu o medie de 8 zile lucrătoare pe salariat anual și un număr maxim de 12 zile.
Astfel, costurile suplimentare pentru CEO s-au ridicat la aproximativ 52 milioane lei și necesitatea asigurării unui personal suplimentar de circa 700 de persoane. Iată ce mai arată administrația CEO în comunicat: „Negocierea, în această privință, a eșuat întrucât, prin propunerea sindicatelor, numărul de zile de concediu de odihnă suplimentar nu a putut fi diminuat. Administrația propune o reducere a numărului de zile de concediu suplimentar în așa fel încât concediul mediu total pe salariat, care în prezent este de 33 de zile, să fie diminuat. Din cauza acestei situații, termenul final de negociere nu a putut fi respectat convenindu-se un nou termen de finalizare, până în 14.02.2013. Regretăm că din cauza acestei întârzieri o parte din drepturile deja convenite pe parcursul negocierilor nu se pot acorda până la finalizarea și înregistrarea contractului”.
Prima de vacanţă, de la 3.000 de lei în sus
În tot acest timp, sindicatele şi administraţia vor lucra la normativul de personal, protecţia muncii, grila de salarizare şi la capitolul sporuri. Privind amânarea semnării CCM, sindicatele şi administraţia au încheiat şi un proces – verbal. În urma acestor negocieri, a reieşit că veniturile angajaţilor cu salarii mari au pierdut cam 40 la sută dintre acestea. De asemenea, referitor la prima de vacanţă, aceasta va fi de 75% din salariu, dar nu mai mică de 30 de milioane de lei vechi. „Cu alte cuvinte, un angajat care câştigă