Întors din Chile, preşedintele Băsescu a amintit realizările vizitei: a semnat, alături de alți şefi de state din Uniunea Europeană şi America Latină, o declarație în care se menționează obiectivul adaptării educației la nevoile piețelor forței de muncă. Un subiect abordat des de preşedinte, mai ales prin dispreț pentru discipline umaniste precum filosofia sau istoria, aceasta din urmă relegată Google-ului.

“De multe ori, şcoala nu pregăteşte cadrele de care are nevoie economia reală – o dezbatere care sper să fie consistentă în România, în viitorul apropiat. Poate ne preocupă mai mult nevoile economiei şi o adaptare a învăţământului la nevoile economiei decât marea dezbatere să fie sau să nu fie clasa pregătitoare” , a transmis Băsescu tuturor cadrelor.

Opțiunea pentru educație liberală este îndepărtată de România: 45 de ani de promovare a învățământului tehnic şi profesional în comunismul industrial, 23 de ani de tranziție spre un sistem la fel de orientat spre a furniza angajați şi nu cetățeni.

Ce este educația liberală? O viziune asupra educației în care elevii: Sunt înzestrați cu un set cât mai bogat de cunoştințe şi abilități, pentru a avea putere ca angajați şi antreprenori şi a nu fi dependenți de un parcurs profesional îngust. Sunt încurajați să dezvolte un simț etic, să cultive anumite valori şi să arate angajament civic.

Uniunea Europeană se îndepărtează tot mai mult de educația liberală, urmându-şi logica de piață internă şi modelul german al educației segmentate devreme pe filiere.

Pe măsură ce fluxurile de capital şi de forță de muncă se amplifică spre victoria finală a pieței comune europene, devine tot mai clar că este ridicol să mai vorbim de valori şi idealuri europene. Confruntați cu sărăcia şi problemele sociale ale imigranților (din Est), vesticii revin la metehnele de dinaintea simfoniei europene şi etalează rasism