Percheziţiile au fost efectuate în cursul acestei săptămâni, în baza autorizaţiilor emis ede Judecătoria Babadag. La trei adrese din Fântâna Mare şi Slava Rusă au descins poliţiştii de la posturile locale, dar şi cei de la Serviciul de la Investigarea Fraudelor, respectiv cei de la Arme, Explozivi, Substanţe Periculolase .
Este vorba de trei percheziţii domiciliare la locuinţele lui N. Liviu (41 de ani) şi S. Maria (46 de ani) ambii din Slava Rusă, precum şi la domiciliul lui N. Niculae (49 de ani) din Fântâna Mare.
În urma percheziţiilor poliţiştii au descoperit şi ridicat, de la domiciliile celor trei, în vederea continuării cercetărilor,
403 ţigarete marca „Plugarul”, cu timbre din Republica Moldova, 20 ţigarete marca „Pall Mall”, 21 ţigări de foi, marca „Dux”, netimbrate, 210 grame tutun mărunţit pentru fumat, marca „Pall Mall” netimbrat ce provin din contrabandă, în valoare de aproximativ 900 lei.
De asemenea, au fost confiscate 32 cartuşe de vânătoare calibru 12, din care şase cu proiectil unic (două posibil confecţionate artizanal), iar celelalte cu alice de diferite dimensiuni, dar şi un un pistol cu gaz comprimat marca „Power Win 304” calibru 4,5 mm, o butelie metalică cu CO2 şi 1064 proiectile metalice sferice, calibru 4,5 mm de provenienţă Spania.
„Cercetările sunt continuate faţă de persoanele în cauză, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, faţă de N. Niculae pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere ilegală de muniţie letală, şi faţă de I. Adrian, pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept şi trafic ilicit de arme'', spune Irina Lazăr, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea.