Cuprins de “farmecul sfânt” al nostalgiilor sale aurite, Eminescu se întreba: “Când se petrecurãacestea? Pe la anul 400″. Acea perioadã din istoria României era consideratã de marele poet drept un timp cu valente extraordinare, în care tara era asezatã si locuitorii sãi cãlãuziti de vitejie si de iscusintã. Acel timp a fost luminat de Mircea cel Bãtrân si de Alexandru cel Bun, doi sori ai începuturilor noastre românesti în Evul Mediu, o adevaratã epocã de aur si în care lucrurile si faptele se asezau ca în ” Illo tempore a lui Mircea Eliade”.

Îl comemorãm astãzi pe Mircea Voievod, supranumit si “cel Viteaz”, bãtrân nu datoritã anilor, ci prin situarea sa în timp fatã de alti voievozi ai Tãrii Românesti. Si-a început domnia sub auspicii nu prea bune, pe 23 septembrie 1386, când fratele sãu, Dan I, a fost ucis în sudul Dunãrii de tarul bulgar Sisman. Din acest moment a urmat una dintre cele mai lungi, mai statornice si mai glorioase domnii din istoria nationalã. Impresioneazã si acum titlul sãu domnesc: “Eu, Io, Mircea mare Voievod si Domn singur stãpânitor a toatã Tara Urglovlahiei si al pãrtilor de peste munti, încã si spre pãrtile tãtãresti si herteg al Amlasului si Fãgãrasului si domn al Banatului si Severinului si de amândouã pãrtile, peste toatã Podunavia, încã pânã la Marea cea Mare si singur stãpânitor al cetãtii Dârstor”. Lectura titlului ne dezvãluie o serie de trãsãturi reprezentative pentru Tara Româneascã de sub stãpânirea lui Mircea. Suveranitatea sa se extindea si asupra unor însemnate pãrti din Transilvania, dar si asupra unor teritorii românesti, în bunã parte pierdute astãzi. Prin Podunavia întelegem cursul Dunãrii, specificându-se si întinderea pânã la Marea Neagrã, deci este vorba de Dobrogea, în hotarele sale firesti, asa cum a intrat din nou în componenta statului român în 1913. Cetatea Dârstor (Durostorum din antichitate) este Silistra