Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul hoţilor care se recomandă drept angajaţi la ENEL, Distrigaz sau primărie, în creştere. Majoritatea victimelor sunt persoane vârstnice

Publicat in Mediafax, joi 31 ianuarie 2013 ·

Numărul infractorilor care se recomandă drept angajaţi la ENEL, Distrigaz sau primărie este în creştere, iar victimele sunt, în majoritate, persoane vârstnice, se arată în bilanţul Poliţiei Capitalei pe 2012.

Potrivit bilanţului, 65 la sută din totalul faptelor de natură penală care s-au înregistrat la nivelul Capitalei au fost infracţiuni contra patrimoniului persoanelor, adică furturi, tâlhării, distrugeri şi înşelăciuni.

Dintre acestea, cele mai multe sunt furturi (38.400 de cazuri), în timp ce numărul tâlhăriilor reclamate a fost de 1.881.

"Infracţiunile de tâlhărie sesizate se menţin sub media criminalităţii din ultimii patru ani. În ceea ce priveşte modurile de operare, trebuie precizat faptul că scade cu 37 la sută, faţă de 2011, numărul tâlhăriilor comise prin ameninţare sau lovire şi creşte cu 15 la sută cel al tâlhăriilor săvârşite prin smulgere", se arată în bilanţul Poliţiei Capitalei.

În acelaşi timp, însă, anchetatorii au constatat că anul trecut a crescut numărul infracţiunilor în care autorii s-au recomandat drept angajaţi de la ENEL, Distrigaz, primărie, firme de dezinsecţie ori şi-au convins vinctimele, majoritatea persoane în vârstă, că sunt rude din străinătate.

Conform sursei citate, numărul furturilor din locuinţe s-au menţinut la nivelul din 2011, fiind sesizate 2.979 de astfel de fapte. Conform analizei realizate de specialiştii Poliţiei Capitalei, în 2012 a scăzut numărul infracţiunilor comise prin spargerea uşilor, însă a crescut simţitor cel al furturilor din locuinţe prin escaladare ori ca urmare a faptului că locatarii nu şi-au încuiat casele.

În acelaşi timp, poliţiştii au constatat că furturile din societăţi comerciale au crescut cu 22,2 la sută faţă de 2011.

"Au fost înregistrate 6.726 furturi din societăţi comerciale. Caracteristic pentru acest gen de infracţiuni este că 73 la sută din to

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 2 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 4 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 5 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 3 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 4 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 12 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum o ora
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°