Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR, Dinamo şi Pandurii au dat loviturile actualei perioade de mercato » Iarnă de 10 milioane de euro!

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 31 ianuarie 2013 ·

Fotbalul românesc a produs cele mai multe falimente de cluburi începînd din 2008, cînd a debutat criza financiară, dar în această iarnă Liga 1 realizează venituri de peste 10 milioane de euro exclusiv din vînzarea de jucători.

În ultimele două zile s-au perfectat două transferuri de jucători în Occident care întregesc o campanie incomparabil peste cea de anul trecut. Ţucudean la Standard Liege pentru 1.000.000 de euro şi Maxim de la Pandurii la Stuttgart pentru 1,5 milioane sînt mutările care ridică la 10 milioane de euro încasările Ligii 1, exclusiv din cedarea de fotbalişti importanţi, în această pauză dintre turul prelungit şi miniretur.

Celor doi li se adaugă transferurile extrem de importante realizate de CFR Cluj, care a încasat peste 7 milioane de euro de pe urma lui Bastos şi Sougou, plecaţi pe două continente diferite, primul la un club mediocru din Arabia Saudită, iar cel de-al doilea la un nume mare al Franţei şi al Europei, Marseille, fostă cîştigătoare de Champions League.

Ioniţă şi Deac au dat chix

Ultimii doi jucători români care, ca şi Maxim, au plecat din Liga 1 în Bundesliga au fost Deac şi Ioniţă. Ambii au eşuat însă în Germania. Deac a bifat doar 4 meciuri pentru Schalke în 2010-2011, sfîrşind prin a fi împrumutat la Rapid, apoi răscumpărat de CFR, în timp ce Ioniţă a jucat numai 8 partide pentru FC Koln în doi ani şi a sfîrşit la fel: s-a întors în Grant.

"Am refuzat 13 milioane de euro"

Steaua n-a vîndut nici un jucător în această iarnă, însă Becali susţine că a respins multe propuneri de transfer: "Pentru Chiricheş am refuzat 7 milioane de euro, pe Pintilii venise o propunere de 3 milioane din China, iar pentru Rusescu de 3 milioane din Spania, dar nici un jucător dintre cei importanţi nu pleacă pînă nu ajungem în Champions League".

Returul se reia pe 1 martie

S-a decis cînd se va relua campionatu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 25 minute
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 4 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 56 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 7 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°