Prea departe pentru a nu fi familiară, America de Sud a constituit un miraj pentru politicienii noştri. Ceauşescu s-a aventurat pe acolo încă din 1973, într-un turneu riscant: regimul lui Allende, în Chile, a căzut tocmai când el se afla pe drum, iar lui Peron, care l-a primit cu tot fastul, nu i-a purtat prea mult noroc, acesta încetând din viaţă la scurt timp după aceea.

Firul relaţiilor la nivel înalt a fost reluat de premierul Petre Roman, care a traversat oceanul în noiembrie ‘90 într-o vizită care l-a purtat prin câteva ţări (Argentina, Chile, Uruguay) cu care se spera că se pot face nişte legături comerciale.

Ştafeta a fost preluată de preşedintele Iliescu, în 1993, când a parcurs un traseu ce a parcurs Argentina, Uruguay, Chile şi Columbia, ţări în care a fost primit cu căldură, dar fără rezultate concrete, pentru că economia românească era în plin proces de dezintegrare. Emil Constantinescu n-a avut timp, în unicul său mandat, să se aventureze atât de departe, principala sa aspiraţie fiind aceea de a-şi consolida statutul de lider regional. Şi iată că, după aproape două decenii, firul se reînnoadă. Traian Băsescu, care până acum n-a traversat oceanul decât spre Statele Unite, şi-a luat inima în dinţi şi s-a alăturat colegilor săi din Uniunea Europeană participând la summit-ul din Chile dedicat strângerii relaţiilor dintre cele două entităţi.

Demersul european este pe deplin justificat. America Latină nu mai este cea din urmă cu două decenii, bântuită de lovituri de stat şi acaparată de dictaturi bananiene. Graţie formidabilelor resurse naturale, economii, precum cu a Braziliei s-au înscris deja în clubul select al marilor puteri mondiale. Democraţia a făcut şi ea paşi importanţi. Dar cel mai relevant aspect este acela al faptului că actuala criză mondială a trecut pe deasupra continentului parcă fără să-l atingă. Americ