Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Le Figaro : o pagină despe „bidonvilurile ruşinii”

Publicat in rfi, joi 31 ianuarie 2013 ·

Problema romilor de origine română este din nou în atenţia presei franceze. Cotidianul de dreapta LE FIGARO publică pe o întreagă pagină un reportaj realizat într-o tabără ilegală din sudul Parisului. Reporterul de la Le Figaro s-a dus în localitatea Vigneux-sur-Seine iar ceea ce a văzut i-a sugerat următorul titlu: ”Romi – reapar bidonvilurile ruşinii”. Locul pe care l-a vizitat este descris în culori teribile, iar primarul comunist al comunei se declară neputincios. Iată ce spune de fapt acest primar în Le Figaro: ”Acum un an ei nu erau decît în jur de o sută şi s-au instalat la noi fără se ne ceară părerea. Astăzi ei sunt în jur de 800, poate chiar o mie, trăind cu noroiul şi cu excremente la uşă, nu exagerez de loc”. Din ce spune reporterul rezultă că locuitorii comunei sunt exasperaţi şi că numărul de furturi s-a multiplicat în regiune. Le Figaro îl mai citează pe un deputat francez care afirmă că actele de delicvenţă comise de români au crescut cu 69 la sută între 2009 şi 2011, iar cele comise de minori au crescut cu sută la sută. Cotidianul Le Figaro, publicînd acest reportaj, constată de fapt că socialiştii nu au soluţii la această problemă după cum nu a avut nici derapta cît s-a aflat la putere. Desfiinţarea dispozitivului de repatriere voluntară cu îndemnizaţie, o iniţiativă a ministrului de interne Manuel Valls, nu a dus în mod vizibil la scăderea numărului de romi în Franţa. Iar începînd cu anul 2014, arată le Figaro, ei vor beneficia de noi prevederi, legate de accesul la piaţa muncii. Pînă acum, în principiu, romii erau obligaţi la fiecare trei luni să părăsească teritoriul Franţei, pentru a nu se expune expulzărilor, dar începînd cu anul viitor ei vor putea rămîne în mod permanent. Cîţi dintre ei vor putea însă efectiv să înceapă să lucreze? se întreabă Le Figaro. In jur de 300 de meserii le sunt deschise, dar este greu de imaginat că integrarea

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Libertatea acum 5 ore
Numeroși oameni își încearcă norocul la Loto, iar în cursul serii de joi, 14 noiembrie, s-a câștigat marele premiu la 6 din 49. Norocosul s-a îmbogățit cu peste 9,58 milioane de euro, folosind un truc simplu.

Încă doi români morți în inundațiile devastatoare din Spania. La cât a ajuns numărul deceselor

Ziare.com acum 5 ore
Potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți doi cetățeni români au fost identificați ca fiind decedați în urma inundațiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni, a anunțat joi, 14 noiembrie, Min

Informări publice - 15 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 58 minute
MUNICIPIUL BRAŞOV, titular al proiectului „Amenajare parc producţie energie din surse regenerabile pentru comercializarea la nivelul UAT”, anunţă publicul interesat începerea execuţiei lucrărilor de „Racordare la reţeaua electrică Stupini a parcului

Un bărbat s-a urcat pe clădirea Gării CFR din Brăila și amenință că sare în gol. Un negociator a fost trimis la fața locului pentru a-l convinge să renunțe

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat s-a urcat joi seară, 14 noiembrie, pe clădirea Gării CFR din orașul Brăila, de unde amenință că se va arunca, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Polițiștii au fost sesizați joi, în jurul orei 20:35, prin apel 112 cu

Nicolae Ciucă spune că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea sa: Preşedintele Iohannis nu a solicitat să se mute acolo, nu se va muta în acea locuinţă

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la Hunedoara, că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila de protocol din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea premierului, arătând că prin Hotărârea pe care a semnat-o nu a făcut nimic alt

Silviu Prigoană a fost înmormântat. Ultima dorință a omului de afaceri, respectată de familie

HotNews acum 6 ore
Ceremonia de înmormântare a lui Silviu Prigoană s-a desfășurat joi, într-un cadru restrâns, așa cum și-a dorit fostul om de afaceri. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus la Cimitirul Evanghelic Lutheran din București, a anunțat familia lui P

Crește din nou salariul minim în România. Ciolacu susține că nu mai există obstacole pentru adoptarea majorării din 1 ianuarie 2025

Ziare.com acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că salariul minim brut european - suma de 4.050 - va intra în vigoare în România din 1 ianuarie 2025. Astfel, țara noastră atinge astfel pragul minim impus de legislația europeană pentru salariul minim, intrată în vi

Billie Jean King Cup: România a pierdut confruntarea cu Japonia şi se opreşte în primul tur al fazei finale

News.ro acum 9 ore
Echipa României a pierdut cu 1-2 confruntarea cu Japonia, de la Malaga, astfel că se opreşte în primul tur în faza finală a Billie Jean King Cup. Meciul decisiv de dublu a avut protagoniste echipele Monica Niculescu/Gabriela Ruse şi Shuko Aoyama/Eri

UE amendează Meta cu 797 de milioane de euro pentru practici abuzive de care beneficiază Facebook Marketplace

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană a impus joi o amendă de 797,72 milioane de euro companiei Meta Platforms, în urma unor practici abuzive care favorizează Facebook Marketplace, conform unui comunicat oficial citat de CNBC. "Comisia Europeană a amendat Meta pentru î

Marcel Ciolacu: George Simion nu este spion rus / Premierul anunță că a făcut o cerere către SIE

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut o nouă reacție, joi, în scandalul declanșat după acuzațiile lansate de șeful comisiei parlamentare pentru controlul SRI, care a spus că George Simion a avut întâlniri cu agenți GRU. „Simion nu este spion și nu a avut

Vremea

București
acum

vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

4°/10°
Iasi
acum

vin.

2°/8°
sâm.

2°/10°
dum.

3°/12°
lun.

3°/10°
Constanta
acum

vin.

5°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/11°
Timisoara
acum

vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

3°/11°