Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ARPIM: Nu luăm în calcul părăsirea pieţei, dar nu suntem în situaţia de a face investiţii de amploare în ritm susţinut

Publicat in Adevarul, joi 31 ianuarie 2013 ·

În prezent, producătorii de medicamente sunt nevoiţi să îşi revizuiască planurile investiţionale chiar şi în fiecare an, în condiţiile în care acestea sunt realizate în mod obişnuit pe o perioadă de trei-cinci ani, spune Efthymios (Makis) Papataxiarchis, director general Johnson & Johnson România şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

Ca o consecinţă a lipsei de predictibilitate pe termen mediu şi lung, chiar dacă România este o piaţă atractivă pentru companiile farmaceutice prin prisma numărului de locuitori şi a potenţialului de creştere, companiile sunt precaute când vine vorba de investiţii viitoare. ”Nu luăm în discuţie părăsirea pieţei, vrem să contribuim la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, dar nu suntem în situaţia de a face investiţii de amploare în ritm susţinut până ce nu vom fi confortabili cu legislaţia şi nu vom beneficia de stabilitate”, detaliază Papataxiarchis temerile industriei. Investiţiile producătorilor de medicamente sunt de oridnul zecilor de milioane de euro pe an.

Cu toate că este un domeniu dintre cele mai dinamice în România, care a raportat rezultate financiare pozitive în ultimii ani, piaţa farmaceutică a făcut anul trecut un pas înapoi. După creşteri procentuale de două cifre de la an la an, industria de medicamente a raportat o scădere de 0,9% în euro în T3 2012 (în lei, a înregistrat o creştere de 5,2%), potrivit datelor companiei de analize şi studii de piaţă Cegedim România. Jucătorii au acuzat claw-back-ul ca fiind unul dintre motivele scăderii.

Clawback este o taxă specifică farmaceuticii ce se aplică vânzărilor producătorilor de medicamente incluse pe listele de gratuite şi compensate şi pentru serviciile de dializă. Concret, ea se aplică la totalul vânzărilor ce depăşesc bugetul alocat pentru medicamente şi se calculează trimestrial. Scopul taxei es

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 45 minute
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 52 minute
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul naționalei de fotbal a României, a anunțat sâmbătă lotul final al primei reprezentative pentru debutul în preliminariile Campionatului Mondial din 2026. 26 de jucători au fost convocați pentru prima acțiune

Rusia şi Ucraina lansează atacuri aeriene în timpul negocierilor pentru un armistiţiu

Ziarul Financiar acum 28 minute
Rusia şi Ucraina au schimbat atacuri aeriene intense în noaptea de vineri spre sâmbătă, ambele părţi raportând peste 100 de drone inamice deasupra teritoriilor lor, transmite The Associated Press (AP) Atacul a avut loc la mai puţin de 24 de ore după

SUA l-au declarat pe ambasadorul sud-african la Washington „persona non grata”, acuzându-l că îl „urăşte” pe Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite „persona non grata”, acuzându-l în special că îl „urăşte” pe Donald Trump, informează AFP. Ebrahim Rasool „alimentează tensiunile rasiale, urăşte Sta

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

Elon Musk spune că naveta Starship ar putea decola spre Marte la finalul anului 2026

News.ro acum 2 ore
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sâmbătă că naveta Starship va decola spre Marte la sfârşitul anului 2026, transportând robotul umanoid Tesla Optimus, şi a estimat că oamenii ar putea urma trei până la cinci ani mai târziu. „Nava Starship pl

Crin Antonescu: Educaţia va fi o prioritate pentru mine. Ştiu, şi alţii au promis că vor face din educaţie un domeniu performant şi n-au reuşit

News.ro acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţaile, Crin Antonescu, afirmă, sâmbătă, că educaţia va fi o prioritate pentru el şi, deşi nu garantează că va reuşi în totalitate, va face tot posibilul. ”Ştiu, şi alţii au promis că vor face di

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum 3 ore
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 7 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/18°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°