Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HCM, victorie de moral cu Danubius

Publicat in Monitorul de Neamt, joi 31 ianuarie 2013 ·

• HCM Roman - HC Danubius Galati 23-18 (11-10), după o partidă viu disputată • de la romascance s-au remarcat interii Marin, autoare a sase goluri si Krumova, cu cinci reusite • HCM Roman, la cîrmă cu un nou antrenor, Dumitru Musi, sosit la echipă numai de o săptămînă a reusit o victorie în fata ultimei clasate HC Danubius Galati, venită la Roman să-si vîndă scump pielea. Si pînă la un anumit punct a reusit, două jucătoare arătînd că „stiu cu mingea“, Glibko si Curtean, împreună marcînd de 12 ori. Meciul, contînd pentru ultima etapă, a Xl-a, a turului Ligii Nationale, a început prudent de ambele părti, egalitate mentinîndu-se pînă în minutul 8, 3-3, după care gălătencele au fost mai incisive prin cele două jucătoare amintite si au avut avantaj de unul sau două goluri, pînă în minutul 21, cînd pivotul Agrigoroaie a reusit să egaleze la 9. Romascancele au mai punctat de de două ori, pînă în minutul 30, iar oaspetele numai o dată, scorul la pauză fiind 11-10. În debutul reprizei a doua si-a intrat în mînă interul Krumova, care a reusit să marcheze, în numai 10 minute, patru goluri si să distanteze echipa romascană la 16-12, în minutul 39. Gălătencele au încercat să tină aproape, au reusit să se apropie la un gol diferentă, 18-17 în minutul 47, dar atît. Din acel minut Paula Visan a închis poarta, avînd cîteva interventii salutare, care au condus la diferenta de cinci goluri de pe tabela de marcaj, care a fost închisă la scorul de 23-18 cu o torpilă a lui Marin chiar în ultimele secunde. Echipa folosită de Dumitru Musi a fost: Visan, Ghenkova (1gol), Goran (1), Stoleru (2), Agrigoroaie (4), Marin (6) si Din Mojoiu ()1. Au mai jucat portarul Polocoser, care a parat un 7 metri, Krumova (5), Garipova si Paula Pavăl, care cu bandaj la mînă a tinut să fie si ea prezentă măcar un minut-două. Victoria este cu atît mai pretioasă cu cît romascancele au jucat fără cele două extrem

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 2 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum 32 minute
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum 36 minute
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 6 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

VIDEO Locuitorii din Praid, protestat față de situația generată de inundarea salinei / UDMR: Este datoria noastră să punem presiune pe stat / Petiția localnicilor va fi trimisă tuturor instituțiilor statului

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanții UDMR susțin protestul sătenilor din localitatea Praid, care, sâmbătă, au ieșit din nou în stradă pentru a cere o implicare mai intensă din partea guvernanților. Urmărește cele mai noi

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/37°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/34°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°