Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorul Marius Iacob despre dosarul Elodia: "În fiecare zi am crezut că pot găsi cadavrul. Faptul că nu l-am găsit, nu înseamnă că el nu există”

Publicat in Jurnalul, joi 31 ianuarie 2013 ·

În noiembrie 2007, într-un interviu acordat Jurnalului Naţional, procurorul Marius Iacob avea să rostească fraza, devenită celebră, „Dacă Elodia trăieşte, eu îmi dau demisia”. De atunci, Elodia n-a mai dat vreun semn de viaţă, Cioacă a fost arestat şi trimis în judecată pentru uciderea ei, iar Marius Iacob lucrează în continuare la Parchetul General. La cinci ani de la primul interviu, „procurorul Elodiei” rãspunde din nou întrebãrilor Jurnalului Naţional.

(...)

Reporter: Intuiaţi în septembrie 2007, când aţi preluat ancheta, că veţi fi în imposibilitatea de a găsi cadavrul? Aţi luat în calcul şi acest aspect?

Procurorul Marius Iacob: Am luat în calcul şi acest aspect, însă în fiecare zi am crezut pot găsi acest cadavru. Pentru cã, repet, aveam suficiente date şi elemente care m-au făcut să cred că există un cadavru. Faptul că nu l-am găsit, nu înseamnă că el nu există.

Dar nu aţi luat în calcul de la început faptul că n-o să puteţi găsi cadavrul?

- Nu am luat în calcul... Ne-am gândit la toate variantele posibile, motiv pentru care, aşa cum ştiţi, am căutat în mai multe locuri, însă până la acest moment nu am reuşit sã-l găsim.

Cristian Cioacă susţine şi astăzi că Elodia ar fi în viaţă, deşi se foloseşte de certificatul ei de deces, a deschis succesiunea (n.r. - procesul a fost suspendat), l-a depus ca probă în instanţe, invocând moartea părţii vătămate şi solicitând încetarea procesului. A fost căutată Elodia şi vie în 2007, şi apoi în anii care au urmat?

- Da, Elodia a fost căutată şi vie! Aşa cum v-am zis, ea a fost dată în urmărire internaţională din septembrie 2007, a fost în urmărire naţională şi în consemn la frontieră.

(...)

 Citiţi varianta integrală a interviului pe care procurorul Marius Iacob l-a acordat în exclusivitate Jurnalului Naţ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Oscar 2025 | Lista completă a câștigătorilor

Wall-Street.ro acum o ora
Filmul "Anora" a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", scrie Variety, preluat de

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Tragedie în Pitești. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil

Ziare.com acum o ora
O femeie de 45 de ani a murit luni dimineaţă, 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Piteşti, zona Craiovei. Polițiștii au întocmit un dosar penal. „În dimineaţa zilei de luni, 3 martie, poliţiştii piteşt

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum 3 ore
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°