Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Celebrul Alfred Hitchcock se temea de ouă!

Publicat in Jurnalul, joi 31 ianuarie 2013 ·

Relaţia complicată a faimosului producător şi regizor cu mâncarea, dezvăluită într-un film biografic

“Mi-e teamă de ouă”, mărturisea odinioară, într-un interviu, celebrul producător şi regizor Alfred Hitchcock. Prefera să vadă sânge, şi nu  “materia aceea galbenă revoltătoare împrăştiată de gălbenuşul de ou”… Dezvăluiri despre viaţa din culise a marelui regizor sunt cuprinse într-un film biografic care urmează să apară pe marele ecrane în prima parte a lunii februarie, scrie Daily Telegraph.

Hopkins în rolul principal

Povestea de dragoste pe care a trăit-o alături de scenarista Alma Reville, obiceiurile culinare bizare, viaţa de dincolo de studiourile de filmare şi multe altele fac subiectul noului film, Hitchcock, cu Anthony Hopkins în rolul principal. Hitchcock era un om mai puţin obişnuit. Pentru el, masa era ca un ritual în care se regăseau deopotrivă groază şi plăcere, scrie cotidianul britanic. Îi plăcea foie gras-ul, pe care îl comanda direct de la Paris şi-l consuma direct din conservă. Când lua masa în oraş, comanda cu mult peste cât putea mânca – nu-şi lua niciodată o friptură, ci trei; nu cerea o porţie de îngheţată, ci trei! Înfuleca aproape pe nerăsuflate şi de multe ori nici nu făcea pauze între îmbucături. Nu se mulţumea cu o cană de ceai, ci cu un ibric întreg.

“Armură din grăsime”

Se spune că nu îi plăcea să aştepte, aşa că respingea, din start, ideea servirii, de exemplu, a unui sufleu, pentru pregătirea căruia era nevoie de mai mult de o jumătate de oră. Era însă înnebunit după peşte prăjit, foie gras şi şuncă. Şi-a construit încă din copilărie “o armură din grăsime”, după cum avea să povestească mai târziu, iar când a cunoscut-o pe Alma, cea care avea să-i devină soţie, Hitchcock a descoperit cele mai senzaţionale “miracole culinare care se pot întâmpla în bucătăria unei familii”.

În ’43

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 20 minute
Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum o ora
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 6 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

24°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°