Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Weekend cu teatru, vernisaje, muzică şi alte evenimente pe toate gusturile la Timişoara

Publicat in Adevarul, vineri 1 februarie 2013 ·

Sfârşitul de săptămână oferă timişorenilor, pe lângă o vreme noroasă şi ploioasă aproape în totalitate, şi nenumărate posibilităţi de petrecere a timpului liber, cu muzică, teatru şi alte evenimente pe toate gusturile.

Vineri, de la ora 18.00, la Muzeul de Artă din Piaţa Unirii (Palatul Baroc), are loc vernisajul expoziţiei "Goya. Cronicarul tuturor războaielor". Expoziţia prezintă 82 de gravuri din seria "Dezastrele războiului" realizate de pictorul spaniol Francisco de Goya în perioada 1810 - 1820, ce ilustrează scene din timpul Războiului de independenţă spaniol. Evenimentul organizat de Muzeul de Artă Timişoara, împreună cu Institutul Cervantes din Bucureşti, Academia Regală de Arte Frumoase San Fernando – Calcografia Naţională din Spania şi Grupul Via Rumania va fi deschisă între 2 februarie şi 31 martie.

Teatrul Naţional Timişoara programează, de la ora 19.00, la Sala 2, o reprezentaţie a piesei "Copenhaga", de Michael Frayn, în timp ce muzicienii de la Filarmonica "Banatul" ne vor încânta, de la aceeaşi oră, cu compoziţii de Ravel şi Debussy. În cu totul altă ordine de idei, la Librăria Cărtureşti de pe strada Mercy are loc, de la ora 19.30, o întâlnire cu tema "Hrană sănătoasă - direct de la ţărani". La evenimentul la care vor participa inclusiv mici producători agricoli sunt aşteptaţi toţi timişorenii interesaţi de subiect. Pentru cei care au planuri mari în această vară, vineri dimineaţa, la Iulius Mall, se deschide un târg cu peste 90 de expozanţi specializaţi în servicii, produse, idei sau sfaturi pentru pregătirea unei nunţi de vis.

Ceva mai târziu, la ora 22.00, în Setup începe un concert Carbon, susţinut de DJ Grigo, Stres şi Euforic, rapperul lansând cu această ocazie albumul "Elemente instabile".

Sâmbătă, Teatrul Naţional ne invită în Sala Mare, de la ora 19.00, pentru piesa "Gaiţele", de Alexandru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 13 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 57 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 59 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 51 minute
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°