Surpriză la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un dosar disjuns din cauza „spionilor ilegali“. Trei inculpaţi au fost condamnaţi, definitiv, la închisoare cu suspendare pentru că şi-au spionat angajaţi sau membri ai familiei. Sentinţa a fost pronunţată în 21 ianuarie 2013.
Doru Marian, Eduard Cătălin Bănică şi Adrian Aurel Puică, administratori ai unor societăţi comerciale, au recunoscut faptele şi au solicitat să fie judecaţi separat de restul inculpaţilor. La Curtea de Apel Alba Iulia au fost achitaţi pentru toate acuzaţiile aduse de procurorii DIICOT şi s-a considerat că este suficientă aplicarea unei amenzi administrative. În recurs, la Înalta Curte de Casaţie, lucrurile nu au mai fost aşa de simple. Instanţa supremă a decis că cei trei inculpaţi trebuie condamnaţi la pedepse cu închisoarea de 2 ani, suspendate pe o perioadă de încercare de 4 ani.
Fiecare inculpat a primit cinci pedepse distincte:
-1 an şi 4 luni de închisoare pentru iniţierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României a unor structuri informative care pot aduce atingere siguranţei naţionale,
-8 luni de închisoare pentru deţinerea, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică,
-4 luni de închisoare pentru accesul, fără drept, la un sistem informatic, săvârşită în scopul obţinerii de date informatice,
-1 an şi 4 luni de închisoare pentru interceptarea, fără drept, a unei transmisii de date informatice care nu este publică şi care este destinată unui sistem informatic,
-2 ani de închisoare pentru transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic.
Infracţiunile sunt prevăzute de Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României şi de Legea 161/2003 referitoare la faptei contra confidenţialităţii şi integrităţii datelor şi sistemelor informatice. Magistraţii de la Înal