Identitatea sculptorului care a realizat celebrul bust al reginei Nefertiti, în urmă cu aproximativ 3.400 de ani, a fost confirmată de Alain Zivie, cercetător şi expert în egiptologie la Centrul Naţional pentru Cercetări Ştiinţifice (Centre National de la Recherche Scientifique/CNRS) din Franţa, conform agenţiei Anima News.
Descoperit pe 6 decembrie 1912 de o echipă de arheologi germani, celebrul bust al reginei egiptene Nefertiti, în prezent expus la Neues Museum din Berlin, este supranumit "Gioconda Egiptului Antic", informează lefigaro.fr. Această sculptură realizată în calcar stucat şi pictat, aparţine unui gen artistic care nu exista aproape deloc în acea perioadă.
Experţii consideră că bustul reprezintă rodul unui miracol şi al geniului pe care l-a avut creatorul său misterios. Egiptologul german Ludwig Borchardt a descoperit în 1912 atelierul unde lucra acel sculptor antic, în situl arheologic Amarna, capitala construită de faraonul Akhenaton. Potrivit savantului german, care s-a bazat pe un document indirect, autorul bustului a fost sculptorul Tutmes. Această teorie a avut nevoie însă de un secol pentru a fi confirmată.
Pentru a celebra centenarul descoperii bustului, Neues Museum din Berlin găzduieşte începând din 12 decembrie şi până pe 13 aprilie, o expoziţie grandioasă, organizată în jurul acestui exponat, în pofida disputelor aprinse şi persistente dintre Berlin şi Cairo, care revendică dreptul de proprietate asupra operei.
O nouă teză susţinută de expertul francez Alain Zivie are însă toate şansele să surprindă ambele tabere, dar şi pe numeroşii pasionaţi de civilizaţiile faraonice. Alain Zivie, cercetător la CNRS a descoperit şi cercetat mormântul pictorului şi sculptorului Tutmes, al cărui nume apare în documentul din Amarna, şi consideră că acesta este adevăratul creator al bustului reginei Nefertiti.