Directorul Spitalul Orăşenesc Năsăud, dr. Adrian George, şi-a depus demisia, joi, la Registratura Primăriei, aşa cum anunţase într-o conferinţă de presă, însă după câteva ore şi-a retras-o, făcând acest anunţ în şedinţa Consiliului Local, fără a-şi motiva decizia.
Primarul oraşului Năsăud, Mircea Romocea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că medicul şi-a depus demisia la Registratura Primăriei, joi, în jurul orei 14.00, pentru ca să şi-o retragă câteva ore mai târziu.
"După ora 14.00, a fost înregistrată la Registratura Primăriei Năsăud demisia dr. Adrian George din funcţia de director al Spitalului Orăşenesc. A urmat o şedinţă de Consiliu Local începând cu ora 16.00. După ce s-a finalizat trecerea în revistă a proiectelor pentru această şedinţă, şi-au expus raportul de activitate şefii Poliţiei, Jandarmeriei şi Pompierilor, respectiv domnul director al spitalului. La finalul expozeului domniei sale, a decis să-şi retragă demisia pe care o depusese doar cu câteva ore înainte", a spus Romocea.
Romocea a afirmat că Adrian George nu a spus de ce îşi retrage demisia, dar că are informaţii că o parte a consilierilor locali PDL din Năsăud i-au cerut să facă acest lucru.
"O parte dintre consilierii PDL i-au cerut să-şi retragă demisia. Eu nu i-am cerut. Eu cred că din moment ce faci o afirmaţie în faţa unor autorităţi şi nu numai trebuie să te ţii de cuvânt. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile", a spus primarul oraşului Năsăud.
Întrebat ce se întâmplă în aceste condiţii, Mircea Romocea a declarat că aşteaptă ca o comisie de evaluare a activităţii manageriale a lui Adrian George să-şi intre în atribuţii şi, peste o lună, să anunţe la ce concluzie a ajuns.
"Demisia e un act unilateral. CL Năsăud a luat doar act de demisie, dar nici nu a apucat să ia act bine că şi-a retras-o. Noi nu îi putem cere în continuare să demisioneze. V