Despre Viorel Caragea şi Emil Moţa s-au spus multe şi cu siguranţă se vor mai spune. Unele adevărate, în sensul de imputabil, altele simple speculaţii şi manevre născute din disperarea infractorilor. Ştiu sigur însă că cei doi sunt singurii care au contribuit la liniştea acestui judeţ.

Este adevărat că în nepermis de multe cazuri au forţat normalitatea. Dacă ar fi înţeles sau dacă ar înţelege că măsura reţinerii este una excepţională şi că se face doar în situaţia în care există probe covârşitoare (nu doar convingerea fermă a anchetatorului), probabil că Moţa ar fi fost procuror general al României, iar Viorel Caragea, secretar de stat în Ministerul de Interne. Altfel, exagerările măsurilor lor în anumite cazuri dau loc la interpretări, la speculaţii şi uneori la consecinţe. Cu toate astea, ei sunt cei care au făcut ca în judeţ să nu mai fie scandaluri între grupurile mafiote pe stradă, iar marii corupţi să tremure. De numele lui Moţa se mai leagă un caz care va rămâne în istoria justiţiei, anume cazul Ţundrea. Faptul că un procuror a intuit că un om a fost condamnat la 12 ani de închisoare dintr-o prostie sau o rea voinţă comisă de un coleg de-al său şi mai ales că a avut curajul să redeschidă un dosar, merită toate reverenţele. Practic, a reuşit să-i redea „condamnatului fără vină” dreptul de a muri liber. Când procurorul Emil Moţa va înţelege că trebuie să-şi reprime dorinţele şi să caute doar adevărul juridic şi nu vinovat, când va putea să trimită în judecată doar persoanele cărora le poate proba fără loc de tăgadă vinovăţia, atunci Moţa va deveni detectivul Columbo. Iată de ce spun asta: pentru că, într-o societate sufocată de mizerie, doar ei, Emil Moţa şi Viorel Caragea, au avut inconştienţa de a mai scormoni. Nici un alt procuror sau poliţist, din dorinţa de a le fi comodă viaţa şi mai ales profesia, nu au îndrăznit să treacă de bariera infra