Managerul corporatist al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, va fi monitorizat în permanenţă de Guvern pentru respectarea indicatorilor impuşi de Fondul Monetar Internaţional. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj crede că dacă Ciurel va reforma actul managerial în complex, iar sindicatele vor reveni la sentimente mai bune, minerii şi energeticienii vor avea de câştigat.
Potrivit lui Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, managerul companiei a primit mână liberă de la premier şi Ministerul Energiei să coordoneze singur echipa de conducere, să numească oameni în funcţii, să eficientizeze cheltuielile şi să investească profitul în funcţie de priorităţi. „Pe perioada mandatului va fi monitorizat de cei responsabili dacă îşi îndeplineşte indicatorii şi dacă îşi face treaba. El trebuie lăsat în pace să-şi organizeze activitatea şi să pună în funcţii oamenii care dau randamentul maxim încât să elimine risipa în totalitate, cheltuielile să fie mult mai eficiente, iar profitul să fie foarte bine orientat spre priorităţi, în activitatea de dezvoltare a complexului. Nu în ultimul rând, Ciurel trebuie să susţină şi ce e bun pentru judeţul Gorj, aici mă refer la activităţile cultural-sportive”, a mai spus Ion Călinoiu la Radio Omega.
Sindicatele, dojenite
Preşedintele Consiliului Judeţean se aşteaptă ca Laurenţiu Ciurel să reformeze ceea ce înseamnă actul managerial în Complexul Energetic Oltenia. Ion Călinoiu mai spune că sindicaliştii trebuie să colaboreze cu administraţia şi să nu mai repete istoria când sindicaliştii îşi urmăreau doar propriile interese. „De acum înainte, Ciurel cu adevărat trebuie să facă reformă, să intre într-un dialog obiectiv cu partenerii sociali, care trebuie să înţeleagă la rândul lor că interesul complexului, administraţiei este ca toţi să lucreze, să menţină locurile de muncă. Aceştia trebuie să fie