Compania farmaceutică americană Alvogen a finalizat achiziţia producătorului autohon de medicamente Labormed de la fondul de investiţii Advent International, potrivit unui comunicat al companiei americane. Labormed va servi astfel ca sediu central pentru Alvogen în regiune.
După cum scria "Capital" în urmă cu câteva zile, săptămâna aceasta urma să se finalizeze preluarea producătorului român de generice Labormed de către americanii de la Alvogen.
Grupul a anunţat astăzi preluarea oficial, din decembrie 2012 fără a preciza însă suma implicată. surse din piaţă spun că ar fi vorba de aproximativ 25 de milioane de euro.
"Tranzacţia astfel încheiată crează o platformă solidă pentru dezvoltarea afacerii şi creşterea veniturilor, atât pe piaţa din România, cât şi în alte pieţe din regiunea Europei Centrale şi de Est. Prin preluarea Labormed, Alvogen face un pas important către obiectivul său de a deveni o companie de top în industria globală a medicamentelor generice. În urma achiziţiei, atât Alvogen cât şi Labormed vor beneficia de o creştere importantă a portofoliului de produse şi a ariei geografice de acoperire", se arată în comunicatul companiei.
Sediu central în regiune
Labormed va deveni centrul de excelenţă al Grupului în regiunea Europei Centrale şi de Est şi va servi ca sediu central al Alvogen în regiune. În completare, fabrica Labormed va constitui baza de producţie, cercetare şi dezvoltare, vânzări şi marketing pentru întreaga regiune.
Laurenţiu Scheuşan, un expert recunoscut în piaţa farmaceutică din România, care a coordonat anterior operaţiunile locale ale companiei de medicamente generice Actavis, va conduce în continuare afacerea Alvogen în Europa Centrală şi de Est.
"Obiectivul nostru principal în ceea ce priveşte achiziţiile strategice este de a găsi noi oportunităţi pentru a ne mări portofoliul