Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O companie din Cluj pierde un contract important pentru fabrică, de jumătate de miliard de lei

Publicat in Ziua de Cluj, joi 31 ianuarie 2013 ·

Asocierea din care face parte şi Remarul "16 Februarie" Cluj a pierdut licitaţia pentru lucrările de instalaţii de semnalizare şi centralizare electronică pe tronsonul feroviar Coşlariu - Simeria şi Coşlariu-Sighişoara.

CFR SA a anunţat astăzi că a desemnat oferta câştigătoare pentru lucrările de semnalizare, centralizare electronică şi centru de Control Operaţional pe cele două tronsoane. Câştigător este consorţiul Alstom Transport SA - Alcatel Lucent România SRL - Pas 97 SRL, cu o ofertă de 498,3 milioane de lei fără TVA şi o perioadă de execuţie de 40 de luni, faţă de o ofertă estimată de 530,5 milioane de lei fără TVA.

Termenul pentru depunerea contestaţiilor este de zece zile de la primirea comunicării.

Criteriul de atribuire este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic cu o pondere de 80% pentru componenta financiară şi 20% propunerea tehnică. Sursa de finanţare este asigurată din fonduri de coeziune nerambursabile de la Comisia Europeană în proporţie de 85% şi contribuţia de la bugetul de stat în proporţie de 15%. La licitaţia din 13 august pentru atribuirea contractului „Lucrări de execuţie instalaţii de semnalizare, ERTMS, GSM-R, centralizare electronică şi Centrul de Control Operaţional Simeria", aferent secţiuniilor CF Coşlariu - Simeria şi Coşlariu - Sighişoara, au depus oferteo firmă şi două asocieri - Thales System România, Bombardier Germania - Huawei Technologies SRL - Remarul "16 Februarie" - SPIACT Craiova şi respectiv asocierea câştigătoare.

"Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA va asigura, prin lucrările de modernizare şi reabilitare demarate, alinierea infrastructurii feroviare din România la paramentri tehnici şi operaţionali de nivel european", explică CFR SA necesitatea lucrărilor. "Finalizarea cu succes a tuturor proiectelor de modernizare şi reabilitare înseamnă nu numai creşterea siguranţei circu

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 28 minute
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 42 minute
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Lasconi afirmă că Ciolacu şi Iohannis se joacă cu democraţia din România: „Antonescu este o marionetă într-un joc pentru păstrarea puterii”

Mediafax acum 3 ore
„Anunţul lui Crin Antonescu ne arată că România este condusă de politicieni vechi cu mize mici, care acum nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa după ce au făcut tot soiul de combinaţii dubioase”, a scris Lasconi. Aceasta a făcut referire la declaraţi

Ilie Bolojan laudă ordonanța „trenuleț”. „Testul acestei coaliţii se va da în lunile următoare”

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a afirmat duminica aceasta că marele merit al ordonanţei „trenuleţ” este că nu s-au majorat cheltuielile statului şi a explicat că dacă aceasta nu era adoptată, România ar fi intrat în incapacitate de pla

Vreme de primăvară după „gerul Bobotezei”. Cea mai caldă zonă din țară, unde temperaturile vor urca până la 18 grade săptămâna viitoare

Ziare.com acum o ora
Meteorologii anunţă pentru săptămâna care începe cu sărbătoarea Botezului Domnului, numită în popor Boboteaza, o vreme caldă, cu temperaturi maxime de 14 grade Celsius. Potrivit ANM, valorile termice se vor situa peste cele obişnuite pentru prima de

Prahova Zeci de calculatoare, furate dintr-o școală din comuna Pietroșani

Ziua Constanta acum 2 ore
Polițiștii din Puchenii Mari, județul Prahova, au fost alertați pe 5 ianuarie 2025 despre un furt dintr-o școală din comuna Pietroșani, potrivit IPJ Prahova. Conform sesizării, autorii au sustras, în noaptea de 4 spre 5 ianuarie, 39 de calculatoare,

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 5 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Nicuşor Dan: Sunt în dezacord cu domnii Antonescu, Bolojan şi Kelemen în privinţa urgentării datei alegerilor. E mai important să ne lămurim în privinţa anulării alegerilor decât să ne grăbim. Deocamdată, nu avem această lămurire că măsura a fost corectă

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, duminică, într-o emisiune la Digi 24, că este „în dezacord cu domnii Crin Antonescu, Ilie Bolojan şi Kelemen Hunor în privinţa urgentării datei alegerilor”. Nicuşor Dan, candidat independent la

Vremea

București
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

dum.

-2°/3°
lun.

-1°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-5°/0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°