Fundașul stelist Gabi Matei se plânge că patronul Gigi Becali nu i-a achitat salariul pe ultimele două luni. Sursa: CODRIN PRISECARU
Din cauza accidentărilor repetate pe care le-a suferit, Gabi Matei a jucat un singur meci în campionat pentru Steaua, în sezonul de toamnă. Fundașul a apărut însă deseori în paginile tabloidelor, ca urmare a aventurilor amoroase pe care le-a avut cu diferite vedete din showbizz, motiv pentru care și-a atras numeroase critici din partea lui Gigi Becali, patronul formației din Ghencea.
Acum, finanțatorul Stelei l-a sărit din schemă pe Gabi Matei în momentul în care a achitat salariile jucătorilor. „M-a sunat Matei. Mi-a spus: „Bre, nea Gigi, vreau banii!”. Mi-a zis că toată lumea a luat bani, numai el nu. Are de luat banii pe vreo două luni.
Cică vrea să vină la mine la palat. I-am zis: „Păi ce să faci, mă la palat? Pentru ce să-ți dau eu, mă, ție bani dacă n-ai jucat nimic? Eu când îți spuneam să o lași pe Pamfile... Umblai cu nu știu câte prin Italia, când ai fost operat!”.
Când s-a dus în Italia, să facă recuperare după opertația la genunchi, el, în loc să doarmă noaptea, stătea de seara până dimineața în compania a trei curve! Păi ce recuperare mai faci tu, mă, când stai cu curve?
Mi-a zis așa, cu tupeu: „Bre, nea Gigi, îmi pare rău. Știu că am greșit și n-o să se mai întâmple”. Bine, banii tot o să-i dau. Eu mai cred în el”, a afirmat Gigi Becali, la posztul GSP TV.