Preşedintele Consilului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu (PNL), face apel la ministrul Energiei, deputatul (PSD) ConstantinNiţă, căruia îi solicită să facă demersuri pentru alocarea de fonduri pentru Consiliul Judeţean Braşov, în contextul în care, potrivit proiectului de buget pe 2013, judeţul nostru este pe ultimele locuri în privinţa alocării de fonduri. Astfel, la capitolul cheltuieli cu drumurile judeţene şi comunale, pentru Braşov s-au prevăzut doar 6,98 milioane de lei (circa 1,5 milioane de euro), bani care practic nu acoperă nici măcar cheltuielile cu deszăpezirea. „Pedepsirea” braşovenilor şi repartizarea unor sume de bani atât de mici este cu atât mai curioasă cu cât toate cele 12 colegii din Braşov, atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor, au fost câştigate de USL. Mai mult, preşedintele Consiliului Judeţean a precizat că va solicita tuturor parlamentarilor din Braşov să nu voteze proiectul de buget în forma actuală, care ne dezavantajează total.
Preşedintele Consilului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu (PNL), face apel la ministrul Energiei, deputatul (PSD) ConstantinNiţă, căruia îi solicită să facă demersuri pentru alocarea de fonduri pentru Consiliul Judeţean Braşov, în contextul în care, potrivit proiectului de buget pe 2013, judeţul nostru este pe ultimele locuri în privinţa alocării de fonduri. Astfel, la capitolul cheltuieli cu drumurile judeţene şi comunale, pentru Braşov s-au prevăzut doar 6,98 milioane de lei (circa 1,5 milioane de euro), bani care practic nu acoperă nici măcar cheltuielile cu deszăpezirea. „Pedepsirea” braşovenilor şi repartizarea unor sume de bani atât de mici este cu atât mai curioasă cu cât toate cele 12 colegii din Braşov, atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor, au fost câştigate de USL. Mai mult, preşedintele Consiliului Judeţean a precizat că va solicita tuturor parlamentarilor din Braşov să nu voteze