Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal: Golgeterul Deltei, anunţat ca transferul iernii la Slobozia

Publicat in Obiectiv Tulcea, joi 31 ianuarie 2013 ·

Cel mai prolific jucător din turul de campionat pentru Delta Tulcea, Cristian Pantelie şi-a găsit, se pare, mai repede un angajament pentru retur după ce a fost pus pe liber de echipa tulceană, nefiind corespunzător formulei de joc gândite de antrenorul Mihai Ciobanu pentru retur. Fostul golgeter al tulcenilor a fost anunţat de către Unirea Slobozia drept transferul iernii şi dacă se va perfecta transferul acesta va face pereche în ofensiva celor de la Unirea Slobozia cu „veteranul” Adrian Mihalcea. Tot la Slobozia Pantelie îi va regăsi pe foştii jucători ai Deltei, Valentin Toma, Iosef Lorincz şi Marius Macare, ultimul dintre ei titular în meciul cu Delta Tulcea câştigat cu 2-1 la Slobozia, la mijlocul lunii octombrie a anului trecut.

Reamintim faptul că Pantelie, Munteanu, Grigorov, Radu şi Andrei au fost anunţaţi că nu mai fac parte din planurile pentru retur ale noului antrenor, Mihai Ciobanu.

Contactat telefonic ieri, Cristian Pantelie ne-a declarat: „Este adevărat că am ajuns la o înţelegere cu cei de la Unirea Slobozia, însă nu s-a primit acordul de transfer. Chiar dacă mi s-a spus să îmi caut echipă, de către domnul preşedinte Meregiu, eu tot jucătorul Deltei sunt. Nu am fost declarat jucător liber şi nici nu am acord de transfer pentru Unirea Slobozia, aşa că până una alta se poate spune că sunt între două echipe”.

Cel mai prolific jucător din turul de campionat pentru Delta Tulcea, Cristian Pantelie şi-a găsit, se pare, mai repede un angajament pentru retur după ce a fost pus pe liber de echipa tulceană, nefiind corespunzător formulei de joc gândite de antrenorul Mihai Ciobanu pentru retur. Fostul golgeter al tulcenilor a fost anunţat de către Unirea Slobozia drept transferul iernii şi dacă se va perfecta transferul acesta va face pereche în ofensiva celor de la Unirea Slobozia cu „veteranul” Adrian Mihalcea. Tot la Slobozia Pantelie îi

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum o ora
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Comisia Europeană: România nu îndeplineşte, în prezent, criteriile pentru a adera la zona euro

News.ro acum 29 minute
Comisia Europeană a publicat, miercuri, raportul ei de convergenţă, în care evaluează progresele realizate de Bulgaria, de Cehia, de Ungaria, de Polonia, de România şi de Suedia în direcţia aderării la zona euro. Documentul evidenţiază rezultate mix

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 41 minute
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 2 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum o ora
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Elena Lasconi îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale: „Voi câştiga”

Adevarul acum 16 minute
Noul preşedinte al USR, Elena Lasconi, a anunţat, miercuri, că îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Primărița municipiului Câmpulung Muscel crede că dacă va fi votată să ajungă în turul al doilea al alegerilor din t

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum o ora
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 26 minute
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Reacția Rusiei după alegerea lui Mark Rutte la șefia NATO: ”Puţin probabil să poată schimba ceva”

Ziare.com acum 26 minute
Rusia a declarat miercuri, 26 iunie, că alegerea prim-ministrului în exerciţiu al Ţărilor de Jos, Mark Rutte, în funcţia de secretar general al NATO nu va atrage după sine schimbări în politica Alianţei Nord-Atlantice, care urmăreşte să reprime în m

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/32°