Presa dâmboviţeană – căreia i s-a adăugat, să se afle în treabă, câteva organizaţii ce susţin că apără libertatea de exprimare în ţara noastră – în cel mai pur stil românesc chestiunea raportului pe Justiţie din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare al Uniunii Europene, raport care, încă o dată, ne arată că în cazul includerii României în Spaţiul Schengen „mai este mult până departe”.

Şi, mă refer în special la faptul că structurile Uniunii Europene s-au alăturat altor două organisme – Comisia de la Veneţia şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare Europeană – care au semnalat, la rândul lor, faptul că, în România, mass-media este folosită drept instrument de luptă politică. De această dată, raportul MCV a spus lucrurilor pe nume, evidenţiind – fapt fără precedent - presiunile unor instituţii media asupra sistemului judiciar, hărţuirea unor personaje-cheie din Justiţie şi îndoielile privind eficacitatea Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Toată lumea a sărit revoltată, bineînţeles în frunte cu trustul de presă al lui Dan Voiculescu, pe care Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare Europeană îl nominaliza drept „exemplu viu” al acestor practici. Şi, pentru că mintea românului pare cam scurtă, îmi fac umila datorie de a aminti câteva dintre aceste aspecte.

Cazurile în care presa a dus campanii susţinute împotriva unor instituţii sau persoane publice sunt vechi, însă au atins un nivel fără precedent anul trecut. Atacurile media sau prin media se îndreptau, iniţial, preponderent asupra unor instituţii guvernamentale sau publice, întorcându-se, începând cu vara anului trecut, spre zona sistemului judiciar, prin campaniile duse în special de Antena 3 la adresa diverşilor membri ai Curţii Constituţionale, Consiliului Superior al Magistraturii şi ai altor instituţii de profil, precum Agenţia Naţională pentru Integritate, Parchetul