Am citit Dilema din liceu, am continuat şi-n facultate, cînd i-am şi cunoscut pe unii dintre cei care scriau la revistă şi predau la Literele bucureştene. Am trimis şi scrisori la poşta redacţiei şi am publicat nişte mici articole la diverse teme.

În perioada în care urmam cursurile masteratului de literatură contemporană a început prima mea aventură jurnalistică: Vineri, suplimentul cultural şi lunar al Dilemei. Chiar dacă de atunci au urmat alte reviste la care am pus umărul, am rămas extrem de ataşată de lunarul nonconformist, progresist şi deloc mainstream la care am participat şi de care nu ştiu cîtă lume îşi mai aminteşte. Pentru mine a fost important. Uneori, cînd fac curat, scot colecţia de Vineri-uri din cutia de sub pat în care o păstrez şi mi se pare că făceam o ceva foarte tare pentru vremurile acelea. Încercam să fim inventivi, ne jucam şi mergeam mereu pe graniţe. Revistele de atunci, privite azi, par nişte jucărele livreşti şi relaxate.

Cu „seniorii” Dilemei, cu care împărţeam lună de lună redacţia, aveam o relaţie ciudată. Mă simţeam invizibilă, mică şi necoaptă, aveam senzaţia că, atunci cînd îi salutam, se uitau prin mine. A fost o mare mirare şi bucurie cînd mi-am dat seama că mă recunoşteau şi în afara redacţiei, ba ştiau şi cum mă cheamă… Foto Imagini inedite din redacţia „Dilemei vechi“ Andrei Pleşu (centru) alături de Ruxandra Tudor, Dan Stanciu, Iaromira Popovici, Matei Martin, Cristian Ghinea, regretata Magdalena Boiangiu şi Mircea Vasilescu (de la stânga la dreapta) gallery-link

Vorbim despre anii 1995-1996, cînd redacţia era în clădirea impunătoare de pe Aleea Alexandru. O masă mare, scaune de jur împrejur, locuri clare, nimeni nu se aşeza în altă parte. Îmi făceam de lucru în cămăruţa unde se tehnoredacta şi Vineri, în care se intra din sala principală. Dilematicii păreau extrem de serioşi şi mă intimidau. Apoi, le auze