S-a împământenit ideea că cei mai răi oameni din lumea infotainment-ului contemporan sunt cabliștii. Niște hulpavi fără limite, care țin captiv consumatorul și, folosind metode care sfidează legislația anti-trust și anti-monopol, se joacă nemilos cu sentimentele plătitorului de abonament la cablu. De fiecare dată când mai dispare din grila câte unui distribuitor un post sau un pachet de posturi TV, toată lumea sare direct la gâtul celor trei jucători de pe piață, cerând dreptate pentru producătorii de conținut și urlând împotriva capitalismului care taie accesul la genialitatea televizată. Dar chiar așa să fie?

Oamenii care reacționează la eliminarea din grila Dolce a posturilor PRO TV sau la dispariția Discovery din pachetul de bază al RCS&RDS se informează temeinic. Din păcate, se informează doar din materialele de PR aruncate pe piață cu acea ocazie și îi interesează prea puțin care este realitatea. Iar realitatea nu este chiar atât de roză pentru cei care retransmit programele media audiovizuale.

Veniturile totale obținute în 2011 (pentru 2012 nu există încă date pe tot anul) din serviciile de retransmisie a programelor audiovizuale către utilizatorii finali au fost de 1.566.000.000 de lei, adică undeva în jurul a 365.000.000 de euro. Numărul de clienți ai furnizorilor de servicii de retransmisie era, la jumătate lui 2011, de 5.700.000, cu tendință de scădere. În fine, numărul operatorilor care retransmiteau către utilizatorul final programe audiovizuale era de 475 care retransmiteau prin cablu, 3 care retransmiteau prin satelit (DTH) și 3 care retransmiteau servicii IPTV. Media veniturilor obținute de către operatori (numiți și cabliști, deși aproape jumătate dintre abonați beneficiază de serviciile de retransmisie prin satelit) de la un abonat, lunar, este în jur de 5 euro, de unde rezultă că cei mai mulți abonați preferau pachetele cele mai i