Maestrul şi Margareta", "O dimineaţă pierdută", "Să-i îmbrăcăm pe cei goi", "Patul lui Procust" sau "Chira Chiralina" sunt doar câteva dintre spectacolele celebre semnate de Cătălina Buzoianu (foto), regizoarea fără de care teatrul românesc al ultimei jumătăţi de secol ar fi fost mai sărac. Sursa: Lucian Năstase
Ieri, de ziua lui I.L. Caragiale, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti i-a acordat Cătălinei Buzoianu titlul de Doctor Honoris Causa, în cadrul unei ceremonii emoţionante la care au participat importanţi oameni de teatru, foşti studenţi, actori cu care a lucrat de-a lungul timpului. Valeria Seciu, Maia Morgenstern, Virgil Ogăşanu, Florin Zamfirescu, Daniela Nane, Felix Alexa au fost cu toţii prezenţi în sală, alături de fiica regizoarei, scenografa Velica Panduru, care a venit împreună cu cei doi copii.
Regizoarea a scris mereu cu un fel de tristă duioşie despre mirajul teatrului, iar cuvintele ei sunt tulburătoare: "Materialul nostru e lunecos şi periculos ca şarpele veninos, mişcător şi plin de necunoscute ca o picătură de apă privită la microscop, supus putrezirii şi viermelui uitării ca hârca rânjită a lui Yorick. Alcătuiri de fragilităţi, construcţiile noastre, castele de nisip, se fac una cu pământul sub talpa grea, nemiloasă, a Timpului. Regizorul este un Don Quijote agăţat de bună-voie de aripa morii de vânt."