Dezvoltarea economică a României bate pasul pe loc. A trecut o lună deja de când noul val de scumpiri a dat peste cap firavele speranţe de prosperitate. Puterea de cumpărare a monedei naţionale nu s-a redresat nici cel puţin în limitele asigurării unui lamentabil, totuşi, trai decent. Valul de scumpiri i-a lovit puternic pe români şi aceasta în condiţiile în care bugetarii abia revin la salariile din 2010, iar angajaţii companiilor de stat dar şi cele câteva milioane de români care lucrează în mediul privat nu pot spera la creşteri salariale. Efectele inflaţiei, ale recesiunii, au făcut praf şi pulbere capacitatea mediului privat de-a asigura, în plan economic, cât de cât un minim acceptabil de confort financiar al angajaţilor. Practic, toţi românii, indiferent de nivelul profitului personal de care au parte, în urma activităţilor efectuate, se zbat să rezolve problemele economice de care se izbesc lună de lună. Pe scurt, progresul economic general este doar teoretic, nu şi practic. Singura veste oarecum bună, la începutul acestui an, a fost creşterea cu 4% a pensiilor şi o mărire a salariului minim pe economie. Dar ce faci, în viaţa de zi cu zi, cu o creştere a pensiei cu 4% sau cu o mărire mai mult simbolică a salariului minim? Pentru a asigura creşterea pensiei ai nevoie de români activi social, dar de unde atâţia români activi, dacă suntem grav deficitari la numărul locurilor de muncă, a cărui ritm de scădere a fost depăşit doar de ritmul mortalităţii în rândul populaţiei? De unde creşterea salariului minim, dacă mediul privat este sufocat de taxe, de impozite? Se va ajunge ca şi reprezentanţii mediului privat să stea la coadă cu sufertaşul pentru hrana zilnică? În România contemporană orice este posibil. Anul acesta, ca preţ, energia electrică +10%, gazele naturale + 10%, ţigările +50 de bani, cafeaua +2 lei, taxa auto, obligatorie sub altă formă, taxele şi impo