După 1990, singurul mare proiect energetic terminat de statul român a fost punerea în funcţiune a reactoarele nucleare 1 şi 2 de la Cernavodă. În rest, a curs multă cerneală.

Unităţile 3 şi 4 au rămas fără investitori, hidrocentrala Tarniţa- Lăpuşteşti se luptă cu insolvenţa Hidroelectrica, despre proiectul AGRI încă nu se ştie dacă va fi sau nu demarat, cablul submarin ce leagă România de Turcia a fost lăsat de izbelişte din lipsa banilor, iar depozitul de captare a bioxidului de carbon de la Turceni aşteaptă studiul de fezabilitate.

Şi de aici va pleca Dan Şova cu ministerul său nou, al Marilor Proiecte. Unica mişcare se simte la Nabucco Vest, unde se definitivează aspectele financiare, dar decizia este în mâinile altora. Ambiţia energetică a României de dinainte de 1990 a rămas constantă şi după schimbarea regimului comunist, însă realizările majore s-au rezumat cu mici excepţii doar la intenţii.

Vorbim de 23 de ani de la proiectul nuclear de la Cernavodă, însă am terminat două unităţi din patru, şi de hidrocentrala de pompaj de la Tarniţa- Lăpuşteşti, unică în ţară, dar la care nu s-a pus încă piatra de temelie. Globalizarea ne-a angrenat în proiecte transfrontaliere şi, de peste zece ani, tot auzim de Nabucco, AGRI sau de cablul de transport de curent din Marea Neagră. Mişcările sunt len-te sau chiar se bate pasul pe loc.

Marele depozit de gaze de la Roman-Mărgineni, gândit de Romgaz şi Gazprom, a murit înainte de termen. „Nu s-a realizat nimic pentru că tot timpul s-a lucrat haotic şi nu s-a renunţat la mentalitatea greşită că statul trebuie să controleze totul. Nu existăo strategie de atragere a investitorilor, nu sunt oameni care să îi aducă. Uitaţi-vă la domeniul regenerabilelor! Dacă îi stimulezi pe investitori, aceştia vin. La energia convenţională nu se vrea acest lucru”, explică Jean Constantinescu, analist